În ziarele de miercuri, citim povestea naratorului documentarului Channel 4 care a stârnit furie în rândul comunității românești din Marea Britanie, un interviu cu ministrul Finanțelor, dar și despre adăposturile de câini din București.
Adevărul prezintă povestea naratorului din documentarul Channel 4 intitulat The Romanians are Coming, despre comunitatea românească din Marea Britanie. Astfel, Alex Fechete, eroul unui episod și naratorul producției, se recomandă ca fiind un ”țigan român mândru din Cluj”. ”Ne-au spus că vor să facă un reality show despre românii din Anglia. Le-am spus că nu vreau să mă duc în Anglia, pentru că am fost și nu am găsit loc de muncă…”, povestește Alex.
În Gândul, citim un interviu cu ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov despre noul Cod Fiscal, reducerea TVA-ului și a accizelor. TVA-ul şi accizele ar putea fi reduse din 2015, prin ordonanţă de urgenţă, dacă, în primele trei luni din acest an, încasările la buget se vor dovedi mai mari decât cele prognozate în buget, a spus Darius Vâlcov. ”Am spus ok, dar facem următoarea înţelegere. Ieşim public şi prezentăm această diferenţă şi acest fapt, că nu ne înţelegem şi după primul trimestru vom vedea cine are dreptate. Noi am spus în felul următor: vom face 1,5 miliarde în primul trimestru, 1,5 în al doilea, 2,5 în al treilea 2,5 în al patrulea până ajungem la cele 8 miliarde”, a explicat ministrul Finanţelor.
Evenimentul Zilei prezintă situația maidanezilor din adăposturile din București. Întreținerea unui câine comunitar costă aproximativ 10 lei pe zi, în București. Doctorul veterinar Ovidiu Roșu a spus că pentru creșterea și întreținerea, acasă, a unui câine de aproximativ 20 de kilograme, n-ar trebui să se cheltuiască mai mult de 200 de lei pe lună, adică aproximativ 6,6 lei pe zi. Primăria Capitalei, însă alocă 219 lei pe lună pentru fiecare câine din adăpost.
Capital arată că gaura de de 2 miliarde de euro a băncilor româneşti s-ar putea mări în 2015. Tranzacţiile efectuate în 2014 arată că băncile recuperează prin aceste vânzări abia 10-15% din valoarea creditelor. Un nou trend apărut în piaţă a fost vânzarea creditelor neperformante ale băncilor active din România. În total, împrumuturi cu o valoare nominală de aproape 2 miliarde de euro, din care o parte garantate cu proprietăţi imobiliare, au fost tranzacţionate, iar valoarea acestui tip de tranzacţii ar putea creşte în 2015“, se arată într-un raport privind piaţa imobiliară.
Pro Sport prezintă o analiză a meciului Manchester City-Barcelona. Lionel Messi a ratat o lovitură de pedeapsă, mingea a fost respinsă de Hart tot la argentinian, care a trimis cu capul pe lângă poarta goală: Manchester City – Barcelona 1-2. Cu acelaşi scor s-a încheiat şi partida din Torino, scriu jurnaliștii de la Pro Sport.