4.6 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialStatui din marmură de Carrara, "restaurate" cu var lavabil

Statui din marmură de Carrara, „restaurate” cu var lavabil

Cele două statui de pe faţada Palatului Prefecturii din Galaţi, realizate în 1906 de sculptorul Frederic Storck, din marmură de Carrara,  au fost „restaurate” prin vopsire cu var lavabil. Nu are o soartă mai bună nici prima statuie ridicată în memoria lui Mihai Eminescu, realizată de acelaşi sculptor în 1911, care se dezintegrează în parcul central al Galaţiului.

De-a lungul anilor, elitele culturale ale Galaţiului au adresat autorităţilor mai multe apeluri pentru salvarea patrimoniului cultural al oraşului, de la vestigiile daco-romane la operele de artă monumentală, dar toate aceste apeluri au rămas fără ecou. Cel care a întreprins mai multe demersuri pentru salvarea statuilor de foarte mare valoare artistică este graficianul ­Gheorghe Andreescu, muzeograf la Muzeul de Arte Vizuale Galaţi. Este îngrijorat cel mai mult de starea în care se află prima statuie ridicată în memoria poetului naţional Mihai Eminescu. Ridicarea statuii a fost meritul întregului oraş, pentru că în cadrul subscripţiei publice organizate la iniţiativa ziaristului C. Botez gălăţenii au donat 12.500 lei. Sculptura a fost realizată de sculptorul Frederic Storck, inaugurarea monumentului având loc pe 16 octombrie 1911.

Statuia lui Eminescu se va prăbuşi

La 100 de ani de la acel moment, prima statuie a poetului Mihai Eminescu se degradează de la an la an, iar punctul de vedere al specialiştilor este ignorat. Statuia e afectată de intemperii, îngheţ, dezgheţ, precipitaţii. „Eu m-am adresat Direcţiei de Patrimoniu din Primărie, am făcut şi un proiect, pentru că statuia lui Eminescu mai rezistă un an, doi, trei, după care se va dezintegra de la bază. Nu ştiu dacă aţi văzut lucrarea de aproape şi să observaţi că este crăpată, este afectată foarte grav din punct de vedere structural”, spune Gheorghe Andreescu. A contat probabil şi faptul că statuia a tot fost plimbată prin oraş. În urmă cu 40 de ani era într-un scuar desfiinţat la construirea magazinului Modern, apoi a fost mutată în Grădina Publică, iar în urmă cu 25 de ani a fost mutată din nou în Parcul Eminescu.

Andreescu a propus realizarea unei replici a statuii, care să fie expusă în parcul central, iar statuia originală să fie expusă într-un spaţiu închis, unde să nu mai fie supusă intemperiilor. Proiectul său nu a fost luat în consideraţie, deşi în toate ţările europene există o astfel de practică. „În Italia, statuile de for public sunt copii, nu sunt originalele. Statuia lui David, de la Galleria dell’Accademia din Florenţa, nu este originalul. Dacă vrem să mai avem această sculptură în Galaţi trebuie să o protejăm”, spune Gheorghe Andreescu.

Distruse după aproape 100 de ani

Alte două statui realizate de Frederic Storck sunt „Industria” şi „Agricultura”, instalate în 1906 pe faţada Palatului Prefecturii. Ele sunt distruse de nepriceperea celor care au realizat proiectul restaurării din perioada 2003-2005. „Am făcut raport şi pentru statuile «Industria» şi «Agricultura» amplasate pe Palatul Prefecturii, care sunt şi acum vopsite cu vinarom. Aceste statui sunt din marmură de Carrara, sunt sculptate de Frederic Storck, sunt opere de artă de o foarte mare valoare, dar nu s-a ţinut cont de opiniile specia­liştilor atunci când s-au restaurat. Chiar Palatul Prefecturii a fost restaurat după nu ştiu ce principii, probabil după ureche, pentru că s-au vopsit statuile şi a fost înlocuită cu betoane piatra de Dobrogea care era în structura de rezistenţă a clădirii şi mergea până la 1-1,5 m deasupra nivelului zero. Au înlăturat piatra şi au pus beton”, a mai adăugat  Gheorghe Andreescu. 

Cele mai citite

BRD, cea mai frecventă căutare a fondurilor de pensii Pilon II pe Bursa de Valori București

În urma acestor produse constante, ponderea BRD în portofoliile fondurilor de pensii Pilon II a crescut de la 17,41% în mai 2023 la 19,06%...

Armistițiu în Liban: Evaluarea pierderilor economice și umanitare, costuri de miliarde de dolari

Conflictul dintre Israel și Hezbollah din Liban s-a încheiat miercuri dimineață printr-un armistițiu, însă pagubele provocate de luni de confruntări sunt imense. Potrivit estimărilor, pierderile...

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă