2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPreședintele Iohannis a cerut activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE

Președintele Iohannis a cerut activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE

„Preşedintele României a evidenţiat situaţia dificilă a unor cetăţeni români ale căror contracte de muncă au încetat în urma epidemiei COVID-19 şi nu pot reveni în ţară din cauza carantinei din respectivele state sau din cauza blocajelor existente la graniţele unor state membre. În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru crearea unor coridoare umanitare de tranzit la nivelul Uniunii Europene, care să permită repatrierea cetăţenilor din statele membre. De asemenea, preşedintele României a solicitat activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii pentru a sprijini demersurile statelor membre pentru returnarea cetăţenilor UE atât din celelalte state membre, cât şi din state terţe, utilizând asistenţa consulară”, a anunțat, marți seară, un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...

Biden permite Ucrainei să folosească armele SUA pentru a lovi în interiorul Rusiei

Nu este clar, dacă Trump va anula decizia lui Biden, în momentul în care se va instala în funcție Administrația președintelui Joe Biden a permis Ucrainei...
Ultima oră
Pe aceeași temă