Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ministrul Carmen Dan (Foto: Arhivă)

Polițistul ucis nu avea echipament de protecție. Ce răspunde ministrul Carmen Dan

Polițistul Cristian Amariei, care a fost împușcat mortal, duminică, în timpul unei misiuni, nu purta în acel moment vestă antiglonț, au confirmat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 02.06.2019 - 23:13

Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba, comisarul Traian Berbeceanu, o critică pe Carmen Dan, ministrul de Interne, socotind-o responsabilă de faptul că polițistul Cristian Amariei, ucis în misiune, nu avea nici echipament de protecție, nici o armă performantă.

Traian Berbeceanu a făcut aceste afirmații într-un mesaj postat pe Facebook.

"S-a mai prăpădit un poliţist aflat în misiune, doamna Carmen Dan. De astă dată, împuşcat de un infractor recidivist, urmărit internaţional. Nu doamnă ministru, colegul nostru nu avea echipament de protecţie, nu era dotat cu vreuna dintre miile de veste antiglonţ promise în urmă cu doi ani. Nu doamnă ministru, poliţistul ucis şi colegii lui nu erau înarmaţi cu pistoalele de ultimă generaţie promise, ci cu pistoletele Carpaţi, vechi, decalibrate şi absolut neperformante. Ştim, doamna ministru, că partidul care v-a propulsat în funcţie a risipit energii şi resurse deosebite pentru amnistie, pentru graţiere, pentru reducerea limitelor prescripţiei faptelor penale. Poate că de aceea, doamnă ministru, nu v-a mai rămas timp să vă gândiţi la poliţiştii înjunghiaţi în gări şi la cei împuşcaţi în misiune, la lipsurile logistice deosebite ale celor care-şi desfăşoară activitatea în stradă. Ştim însă sigur că vă veţi grăbi cu înaintarea în grad, post mortem, a EROULUI NOSTRU! Gest care nu mai foloseşte nimănui, doamnă ministru...", a scris Traian Berbeceanu.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, despre moartea polițistului de 42 de ani, că în România "se întâmplă şi astfel de tragedii".

”Era un poliţist bun, cu 20 de ani de experienţă. Este un eveniment teribil pentru noi, cu care, din fericire, nu ne confruntăm prea des. Criminalitatea în ţara noastră nu are un caracter atât de violent, dar se întâmplă şi astfel de tragedii. Colegii mei sunt mobilizaţi până la ultimul pentru a-l prinde pe criminal. Din păcate, pe poliţistul ucis, tată a doi copii, nu îl mai putem aduce înapoi. Ne gândim ce putem face pentru familie, să îi ajutăm cum putem. Am avut o lege care a fost aprobată în Parlament, atacată la CCR, care nu a putut intra în vigoare. Cred că nu greşesc când spun că a fost cel mai dezbătut proiect de act normativ din ultimii doi ani. Această lege va face obiectul unei iniţiative parlamentare, eu nu renunţ ca acest pachet, care reprezintă un mijloc prin care întărim autoritatea poliţistului, să treacă şi să intre în vigoare”, a susținut ministrul Carmen Dan, la postul Antena 3.

Infractorul a deschis focul după ce polițiștii l-au depistat într-o casă din localitatea Izvin. Poliţiştii, unii îmbrăcaţi în civil, au înconjurat imobilul, iar suspectul a sărit pe un geam, dar imediat s-a întâlnit faţă în faţă cu poliţistul pe care l-a împuşcat cu trei gloanțe. Două dintre ele l-au nimerit în zona pieptului şi a gâtului, iar echipajul medical sosit la faţa locului a încercat manevre de resuscitare, însă fără succes.

Ulterior, colegii poliţistului ucis au pornit în căutarea suspectului, iar bărbatul a intrat într-o curte din localitate, de unde a încercat să fure o maşină. Nu a reuşit, pentru că un poliţist l-a ajuns din urmă şi a tras mai multe focuri de armă asupra suspectului, reuşind să-l rănească în zona umărului. Ucigașul a reușit totuși să fugă.

Președintele Iohannis are încredere că făptuitorul va fi urgent prins

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, îşi exprimă profundul regret pentru tragicul incident petrecut duminică, 2 iunie a.c., în judeţul Timiş, în urma căruia un poliţist român, aflat la datorie, şi-a pierdut viaţa din cauza unor răni prin împuşcare. Preşedintele Klaus Iohannis transmite condoleanţe familiei îndurerate şi are deplină încredere că organele abilitate vor depune toate eforturile astfel încât făptuitorul să fie urgent prins şi deferit justiţiei", a transmis, duminică seară, Administraţia Prezidenţială.

Comentarii

loading...