Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că procedura parlamentară în cazul foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre a fost încheiată şi că reluarea votului se poate face doar în situaţia prevăzută de lege, în care Ministerul Justiţiei face o nouă cerere, potrivit Mediafax.
„În cazul Borbely şi Dobre, procedura parlamentară a fost încheiată. Dacă dorim să o reaşezăm pe tapet – şi din punctul meu de vedere, ca preşedinte al Camerei fac această precizare, nu fac decât să mă supun procedurii – trebuie o nouă cerere făcută, aşa cum spune Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Constituţia, înaintată de către Ministerul Justiţiei prin doamna ministru Pivniceru”, a spus Zgonea.
El a precizat că, dacă va exista o nouă solicitare formulată în cazul celor doi foşti miniştri, va fi obligat să o trimită Comisiei juridice spre analiză şi, ulterior, o va pune pe ordinea de zi a plenului Camerei.
„Nu vreau să sesizez dubla măsură pe care anumiţi colegi cu demnităţi importante în statul român le folosesc: nu am primit nicio scrisoare – şi eram vicepreşedintele Camerei – în cazul Monica Iacob Ridzi, când s-a ajuns la 11 luni, nu am primit nicio scrisoare la votul cu privire la Legea pensiilor, care a fost un flagrant ieşit din comun pentru istoria democratică a României, nu am primit nicio scrisoare nici când un judecător CC a fost votat legal şi a doua zi am repetat votul, făcând un abuz”, a adăugat Zgonea.
El a precizat că îi va răspunde preşedintelui Traian Băsescu la scrisoarea pe care i-a transmis-o luni, în cadrul unei discuţii telefonice pe care o va avea cu şeful statului miercuri sau joi.
„I-am răspuns preşedintelui Traian Băsescu, care mi-a scris cu mult înainte de a-mi scrie această scrisoare. I-am răspuns că eu nu pot să mă substitui Camerei, care analizează temeiul ridicării imunităţii. Îi voi răspunde din nou, o să am o discuţie telefonică azi sau mâine, noi avem relaţii instituţionale bune”, a spus Zgonea.
Citeşte şi: VIDEO. Băsescu cere BP al Camerei să discute cazurile Dobre şi Borbely odată cu cel al lui Trăşculescu
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că „reacţia politicienilor este una de dispreţ faţă de interesul românilor”, referindu-se la cazurile Diaconu, Borbely şi Dobre, dar şi la deciziile ANI privind incompatibilitatea a patru membri ai Executivului.
Solicitarea preşedintelui Traian Băsescu adresată conducerii Camerei Deputaţilor privind discutarea cazurilor Dobre şi Borbely nu a mai fost supusă luni votului plenului, căruia i s-a prezentat doar Raportul Comisiei Juridice prin care s-a respins cererea şefului statului.
Preşedintele Traian Băsescu ceruse Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor să se ia în discuţie şi cazurile Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely când se discută cazul Alin Trăşculescu.
Camera Deputaţilor a respins, în 11 septembrie, solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre.
Astfel, în cazul lui Victor Paul Dobre s-au înregistrat 47 de voturi „pentru” ridicarea imunităţii şi 183 de voturi „împotrivă”.
Pentru ridicarea imunităţii lui Laszlo Borbely s-au înregistrat 53 de voturi „pentru” şi 181 de voturi „împotrivă”.
În 14 septembrie, preşedintele Băsescu a făcut o vizită la Bruxelles, în cursul căreia a avut întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, precum şi cu comisarul european pe Justiţie, Viviane Reding. Într-o conferinţă de presă susţinută atunci la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu declara că subiectul legat de neridicarea imunităţii parlamentare a doi foşti miniştri a fost amintit la întâlnirile de la Bruxelles şi menţiona că va avea o discuţie cu premierul Victor Ponta pe această chestiune.
La începutul lunii aprilie, DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penale faţă de Borbely Laszlo, deputat şi ministru al Mediului, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.
Camerei Deputaţilor a decis, în mai, retrimiterea la Comisia juridică a raportului privind cererea de începere a urmării penale a lui Laszlo Borbely, pentru întocmirea unui raport suplimentar. Liderul grupului UDMR, Mate Andras Levente, a solicitat acest lucru pe motiv că parlamentarii PSD erau în grevă parlamentară atunci când s-a elaborat raportul, în aprilie, decizia fiind luată cu numai şapte membri ai comisiei.
În 10 august, Parchetul ÎCCJ a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre, care, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.