0.6 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportVIDEO. Ponta, după întâlnirea cu delegaţia FMI: Carburanţii se scumpesc din 2014

VIDEO. Ponta, după întâlnirea cu delegaţia FMI: Carburanţii se scumpesc din 2014

UPDATE: Premierul Victor Ponta a anunţat, luni seară, că salariul minim pe economie va creşte la 850 lei de la 1 ianuarie, iar deficitul bugetar va fi de 2,2% din PIB, după negocierilor cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Citeşte şi: Privatizarea CFR Marfă, finalizată cu un an întârziere

Totodată, Ponta a anunţat că Executivul va introduce o acciză de 0,7 cenţi la litrul de carburant, fie benzină, fie motorină, iar banii astfel colectaţi vor fi vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră.

Citeşte şi: Antonescu: Principala preocupare a Guvernului, menţinerea cotei unice

De asemenea, şi vicepremierul Daniel Chiţoiu a anunţat că, până în 8 decembrie, Guvernul trebuie să elaboreze planul pentru privatizarea CFR Marfă.

Citiţi declaraţiile premierului Victor Ponta, în format LIVE TEXT:

-Am finalizat cu bine astă-seară negocierile cu instituţiile internaţionale privind bugetul şi priorităţile pentru 2014.

-Am stabilit un deficit bugetar de 2,2% din PIB, în scădere faţă de anul acesta, conform obligaţiilor pe care Ro le are după ratificarea Tratatului de guvernanţă fiscală

-Investiţii care să depăsească 6% din PIB

-Salariul minim: creştere 850 lei de la 1 ian şi 900 lei din 1 iulie

-2 mld de lei pentru continuarea investiţiilor locale

-Pensiile vor fi indexate cu 3,76%

-Discuţiile pe CAS, „intense”: CAS-ul va scădea cu 5%

-Aceste măsuri vor încerca să îndrepte câteva din nedreptăţile sociale pe care România le-a suportat începând cu 2010.

-Se scumpesc carburanţii

-Guvernul va creşte cu 25% redevenţele pentru resursele naturale, cu excepţia celor de petrol şi gaze

-Impozitarea persoanelor care au contracte pe drept de autor sau PFA rămâne la acelaşi nivel, a anunţat ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a primit mandat din partea premierului  pentru întâlnirea cu FMI, iar Crin Antonescu şi-a dat acordul, a anunţat, luni seară, Victor Ponta, după întâlnirea din biroul lui Antonescu.

Citeşte şi: Negocieri Guvern-FMI. Majorări salariale pentru profesori şi medici

„Domnul Chiţoiu negociază acum, are un mandat din partea noastră şi la final vine şi la mine, după finalizarea negocierilor. (…) A plecat la negocieri cu un mandat politic din partea majorităţii parlamentare. Eu mă duc la guvern. Nu pot să vă spun la televizor mandatul”, a declarat Ponta.

Întrebat dacă se reduce CAS, premierul a răspuns: „Nu vreau să vă dau niciun fel de detalii. Am dat un mandat politic din partea PNL şi a PSD şi a celorlalte două partide şi domnul Chiţoiu acum negociază. Nu pot să vă spun eu acum ce negociază”.

Premierul Victor Ponta se întâlneşte, luni, cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi cu ministrul Finaţelor Daniel Chiţoiu, transmite Mediafax.

Întrebat de jurnalişti dacă a primit vreun răspuns de la PNL privind negocierile cu FMI şi bugetul de stat, Ponta a răspuns: „Vorbesc acum cu ei”.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că vicepremierul Daniel Chiţoiu beneficiază de sprijinul PSD şi că, dacă va avea şi sprijinul necesar din partea PNL, atunci negocierile cu FMI vor putea fi închise.

„Am avut azi de dimineaţă o discuţie de informare privind rezultatele negocierilor din week-end. L-am rugat pe domnul Chiţoiu să discute cu preşedintele Crin Antonescu şi să-i prezinte rezultatele, astfel încât la ora 17.00 să ştim ce decidem. Dacă există şi acordul PNL, putem la ora 17.00 să anunţăm finalul negocierilor”, a spus Ponta.

 


// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/607ca19e279d63d52eb83ef31c6a1c37/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>


content channel

Ponta a precizat că luni, la ora 17.00, va avea întâlnirea oficială pe final de vizită cu reprezentanţii FMI şi că Daniel Chiţoiu a discutat cu liderul PNL, Crin Antonescu, în vederea acestei întrevederi.

„De schimbat datele nu se mai pot schimba. Poate exista sprijin politic pentru încheierea negocierilor sau respingerea negocierilor. A treia variantă nu există”, a spus Ponta.

Guvernul a convenit cu misiunea FMI-CE principalii indicatori pentru 2014, dar continuă discuţiile referitoare la impactul măsurilor fiscale necesare pentru acoperirea golului de venituri rezultat din ultimele solicitări ale celor două partide din USL cu impact pe cheltuieli, potrivit unor surse.

Bugetul pe anul viitor a fost construit pe un PIB de 657 – 659 miliarde lei, cu o creştere economică de 2,1% (scenariu de bază), şi un deflator puţin peste 2%.

În funcţie de mărimea deficitului acceptată de FMI, care este negociat între 2,2-2,3% din PIB, cuprinzând clauza de investiţii aferente co-finanţării fondurilor UE, creşterea economică s-ar putea ridica la 2,2% din PIB, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Rata inflaţiei luată în calcul pentru anul viitor este în jur de 2%.

USL a decis majorarea salariului minim pe economie, în două tranşe, indexarea pensiilor, potrivit legii, şi există controverse privind reducerea CAS, cerută de PNL. Pe de altă parte, PSD insistă pe majorarea fondurilor pentru investiţiile derulate de primării şi demararea proiectului autostrăzii Comarnic- Braşov, au menţionat sursele.

Cele mai citite

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...

Expert Forum: Îngrijorări majore privind transparența, în lipsa finanțării campaniilor electorale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) nu a publicat actualizările săptămânale, privind veniturile și cheltuielile candidaților Organizația Expert Forum (EFOR) a atras atenția asupra lipsei de transparență,...
Ultima oră
Pe aceeași temă