Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat marţi seara, în exclusivitate la emisiunea „Bună seara România” de pe B1 TV, că urmează despărţirea în USL, întrucât nu există o soluţie de compromis.
„Urmează despărţirea în USL. Nu există soluţie de compromis. Nu se poate continua aşa. E un lucru simplu. Am discutat şi cu domnul Antonescu şi cu ceilalţi colegi din PNL, care nu sunt fericiţi că se întâmplă lucrurile astea. Ori compromis şi să mergem mai departe aşa, ori fiecare merge pe drumul lui”, a spus Ilie Sârbu.
Acesta a precizat că cei din PNL sunt cei care fac de fiecare dată declaraţii critice la adresa PSD.
„De când au început declaraţiile belicoase între noi, noi am fost întodeauna cei care am răspuns. Nu am venit noi să facem o declaraţie”, a continuat Ilie Sârbu.