Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, luni la ora 10:00, cu reprezentanţii partidelor şi ai minorităţilor naţionale din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.
Citeşte şi: Băsescu: Votul uninominal a fost o GREŞEALĂ. Nu se poate introduce decât atunci când e echilibru
România liberă vă prezintă principalele declaraţii ale preşedintelui:
– Consultările se fac în baza articolului 103 din Constituţie, care prevede că preşedintele consultă toate partidele parlamentare pentru desemnarea primului-ministru, atunci când nu există un partid care sare de 51%.
-Pentru mine, lucrurile sunt încheiate, cu atât mai mult cu cât reprezintă nu doar voinţa formaţiunillor reprezentate în Parlament, dar şi voinţa electoratului.
-Aş vrea să vă spun câteva lucruri care mi se par importante. M-am întors de la un Consiliu European unde s-a discutat despre situaţia din zona euro, unde Slovenia şi Cipru sunt ultimele ţări care au dificultăţi.
-Incepând cu 11-12 ianuarie vom avea o noua vizită a Comisiei Europene pe MCV. Mă îngrijorează restanţele parlamentare, le ştiţi şi dumneavoastră.
Uniunea Social Liberală (PSD, PNL, PC, UNPR) a avut patru reprezentanţi la consultările de la Palatul Cotroceni, câte unul de la fiecare partid component, aceştia fiind premierul Victor Ponta, preşedintele PC Daniel Constantin, secretarul general al PNL Eduard Hellvig şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, anunţase deja că nu va merge la consultările de la Cotroceni, arătându-se deranjat că Traian Băsescu a invitat toate formaţiunile la aceeaşi oră.
Delegaţia PDL la consultările de la Cotroceni a fost compusă din liderul formaţiunii, Vasile Blaga, prim-vicepreşedinţii Cezar Preda, Mihai Stănişoară, secretarul general Gheorghe Flutur şi vicepreşedintele Anca Boagiu.
Dan Diaconescu a anunţat, zilele trecute, că va face parte şi el din delegaţia PP-DD care va merge la consultări, declarând că îi va cere demisia lui Traian Băsescu în cazul în care îl va desemna premier pe Victor Ponta.
UDMR a fost reprezentată la consultările cu şeful statului de preşedintele formaţiunii, Hunor Kelemen, preşedinta CRU, Biro Rozalia, vicepreşedintele politic al Uniunii, Laszlo Borbely, preşedintele aleşilor locali, Borboly Csaba, şi secretarul general al UDMR, Kovacs Peter.
Citeşte şi: Dan Diaconescu: Victor Ponta nu va primi voturile PP-DD în Parlament