3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportVicepremierul de la Budapesta susţine autonomia Ţinutului Secuiesc

Vicepremierul de la Budapesta susţine autonomia Ţinutului Secuiesc

 Zsolt Semjen consideră că pericolul asimilării maghiarilor este unul real nu doar în România, ci şi în alte state. În acest sens, oficialul de la Budapesta le transmite liderilor UDMR să facă totul pentru a cânta pe aceeaşi voce cu celelalte formaţiuni ale maghiarilor.

Vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, a anunţat că susţine principiul autonomiei teritoriale. Declaraţiile au fost făcute ieri, în cadrul Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, organizată de o serie de reprezentanţi ai asociaţiilor tinerilor maghiari din Transilvania.

„Noi nu am cerut nimic din ceea ce nu există deja în Europa”, a spus vicepremierul maghiar. Reprezentantul Guvernului din Budapesta a declarat că presa română a prezentat solicitările maghiarilor drept ceva ireal, în contextul în care în Uniunea Europeană mai există modele de autonomie asemănătoare cu cele revendicate de liderii maghiarilor care locuiesc în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. În opinia lui Zsolt Semjen, obţinerea autonomiei este importantă, în contextul în care ar exista pericolul asimilării maghiarilor care trăiesc în ţările vecine Ungariei. Şi tot din cauză pericolului asimilării maghiarilor, spune vicepremierul maghiar, este importantă legea care a dat dreptul maghiarilor din diaspora să obţină dubla cetăţenie.

„Astfel, naţiunea maghiară poate fi ţinută împreună, în sensul dreptului public”, a spus vicepre­mierul maghiar. De asemenea, el a declarat că Guvernul de la Budapesta va continua să promoveze drepturile maghiarilor care trăiesc în ţările vecine Ungariei, în aşa fel încât ei să îşi păstreze identitatea etnică. „Drepturile noastre naţionale, bazate pe drepturile universale ale omului, niciodată nu le vom subordona valorilor politicii interne ale altor ţări”, a mai spus reprezentantul Guvernului de la Budapesta, în faţa tinerilor adunaţi din România, Ungaria, Slovacia, Ucraina ori Ser­bia la Universitatea de Vară de la Tuşnad. Vicepremierul ungur s-a referit şi la situaţia din Slovacia, acolo unde a apărut un partid comun al etnicilor maghiari şi slovaci. Zsolt Semjen a afirmat că aceste partide mixte reprezintă „anticamera predării şi a asimilării”. În altă ordine de idei, vicepremierul a spus că, până în prezent, circa 120.000 de persoane au cerut cetăţenia maghiară. Dintre acestea, circa 20.000 de persoane au depus deja jurământul şi au primit cetăţenia oferită de autorităţile de la Budapesta. Printre acestea se numără şi vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes.

Concesiile UDMR

Pe de altă parte, Semjen Zsolt a declarat ieri la Băile Tuşnad că UDMR ar trebui să găsească o cale de compromis cu celelalte formaţiuni ale comunităţii maghiare pentru a putea asigura reprezentativitatea maghiarilor în Parlamentul de la Bucureşti.

În opinia oficialului din Cabinetul Orban, în zonele din afara Ungariei locuite în număr mare de maghiari ar trebui să existe şi partide politice create pe bază etnică. „Partidele mixte nu exprimă voinţa politică a comunităţii naţionale. Pentru că tocmai această organizare etnică este o trăsătură esenţială a acestor partide politice. (…) Mi se pare esenţial ca un partid politic organizat pe baze etnice să existe în România şi să intre în Parlament”, a precizat Semjen.  

Cele mai citite

Până la ora 19,30, au votat 9.066.856 de alegători, reprezentând 50,34% din numărul celor înscrişi în listele electorale

Au votat peste 9 milioane de români, mai mulți decât la alegerile prezidențiale din 2019, la aceeași oră  Cristian Popescu Piedone a primit o amendă...

Incident armat la secția de votare din Giroc și suspiciune de fraudă la vot în Făget

Polițiștii din Timiș au deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor Un bărbat în vârstă de 60 de ani, fost cadru...

Cristian Popescu Piedone, amendat pentru reclamație nefondată la o secție de votare

Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5 și candidat PSD Giurgiu la Senat, a primit o amendă de 2.000 de lei după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă