4.3 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSportSenatorii jurişti RESPING rediscutarea cazului Diaconu. Preşedintele Băsescu a cerut REVOCAREA senatorului...

Senatorii jurişti RESPING rediscutarea cazului Diaconu. Preşedintele Băsescu a cerut REVOCAREA senatorului declarat INCOMPATIBIL

Preşedintele comisiei juridice din Senat din partea PSD, Toni Greblă, a declarat, marţi, cu privire la cererea formulată de Traian Băsescu pentru redicutarea cazului senatorului Mircea Diaconu, că reluarea votului în plen va fi posibilă doar dacă vor exista motve temeince.

„Din motive temeinice, votul poate fi reluat (…). În această sesiune, numai Biroul Permanent poate decide dacă va mai exista un plen”, a precizat Toni Greblă.

Potrivit Mediafax, Traian Băsescu a adresat în 12 noiembrie o solicitare conducerii Senatului în care cere reluarea dezbaterilor privind revocare din funcţie a senatorului PNL Mircea Diaconu.

Plenul Senatului a respins, în 30 octombrie, solicitarea ANI privind încetarea mandatutului senatorului PNL Mircea Diaconu, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Citeşte şi Solicitarea lui Traian Băsescu privind reluarea cazului Diaconu, înaintată Comisiei juridice

Cele mai citite

Rusia reafirmă că trebuie să fie gata pentru un război cu NATO

Ministrul rus al Apărării a declarat luni că Moscova trebuie să fie pregătită să lupte cu alianța militară NATO în Europa în următorul deceniu,...

Rusia reafirmă că trebuie să fie gata pentru un război cu NATO

Ministrul rus al Apărării a declarat luni că Moscova trebuie să fie pregătită să lupte cu alianța militară NATO în Europa în următorul deceniu,...

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...
Ultima oră
Pe aceeași temă