Criza din USL a provocat, ieri, un şir de negocieri la nivel înalt. Premierul Victor Ponta s-a întâlnit atât cu Crin Antonescu şi cu miniştrii liberali. O altă rundă de negocieri s-a purtat între liderul PC, Dan Voiculescu şi şeful PNL Crin Antonescu. Între timp, PSD tatonează UDMR. Concluzia: Ponta nu este sigur pe majoritatea pe care o are în Parlament, iar PNL nu riscă, încă, intrarea în Opoziţie.
Un nou test pentru USL va fi şedinţa de vineri a Parlamentului, în care se va supune, din nou, la vot şefia TVR, post care aparţine liberalilor.
Premierul a propus ca directorul interimar al TVR să fie ales de Birourile Permanente reunite şi nu de plenul Parlamentului, aşa cum prevede legea în vigoare. Acest scenariu ar permite PSD să îl impună în fruntea TVR ca director interimar pe Valentin Nicolau. Pentru PSD, care are sprijinul PC, UNPR şi PPDD ar fi mai uşor să obţină votul celor 26 de parlamentari din Birourile reunite decât o majoritate la nivelul celor 580 de senatori şi deputaţi. Scandalul din USL pe tema TVR a izbucnit după ce miercuri, parlamentarii PSD au boicotat şedinţa plenului reunit în care candidatul PNL, Rareş Bogdan urma să fie numit director interimar al TVR.
Negocieri tensionate
Înainte de şedinţa de Guvern, Crin Antonescu i-a mandat pe miniştrii partidului să se opună ordonanţei de urgenţă dar şi comasării dintre Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul Satului. De altfel, Antonescu a catalogat propunerea emiterii ordonanţei de urgenţă drept “inacceptabilă”, propunând o nouă convocare a parlamentarilor pentru votul privind şefia televiziunii publice.
Opoziţia PNL a provocat negocieri între Victor Ponta şi miniştrii liberali, ceea ce a dus la amânarea şedinţei de guvern timp de două ore. Ponta ar fi avut posibilitatea să decide aprobarea ordonanţei, chiar şi fără sprijinul miniştrilor PNL. Însă, miniştrii liberali aveau demisiile pregătite în cazul în care Victor Ponta ar fi aprobat ordonanţa de urgenţă. În aceste condiţii, premierul nu şi-a asumat răspunderea pentru acest gest şi a amânat şedinţa încă o oră, pentru a se întâlni cu şeful PNL, Crin Antonescu. Ponta a venit la sediul PNL, flancat de vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării, Mircea Duşa. Crin Antonescu le-a transmis că, dacă PSD continuă pe această linie, PNL ar putea sprijini o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Victor Ponta.
Cum majoritatea PSD din Parlament este încă fragilă, la finalul unei zile tensionate, Victor Ponta a anunţat o soluţie de compromis. Cele două Camere ale Parlamentului se vor reuni, vineri, în plen pentru a discuta alegerea directorului interimar al TVR. Pe de altă parte, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care va permite, doar ca soluţie de urgenţă, birourilor reunite ale Parlamentului să aprobe conducerea TVR, dar numai dacă, vineri, nu va fi asigurat cvorum în plenul Parlamentului, a anunţat Victor Ponta.
La rândul său, Crin Antonescu a explicat că i-a spus premierului Victor Ponta că miniştrii liberali nu vor semna o OUG privind conducerea interimară a TVR. Este primul caz în care Victor Ponta va emite o ordonanţă care nu este acceptată şi de miniştrii liberali. Liderul PNL a făcut şi trimitere ironică la adresa lui Victor Ponta. El a comentat boicotul PSD la votul din plenul reunit pentru Rareş Bogdan, spunând că Victor Ponta „a pierdut controlul PSD”, dar că el speră că e o situaţie temporară şi a precizât că l-a „îmbărbătat” pe liderul PSD din acest punct de vedere.
Negocieri cu partidele mici
În hora negocierilor a intrat şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu care s-a întâlnit, ieri, cu liderul PNL, Crin Antonescu. Anterior întâlnirii, Voiculescu lansease un mesaj în care cerea păstrarea unităţii USL. În cazul rupturii, însă, poziţionarea PC este clară, de partea PSD. Liderul PC, Daniel Constantin a anunţat, ieri, că PSD şi PC discută despre participarea pe liste comune la europarlamentare, iar o decizie se va lau în ianuarie.
Între timp, liderii PSD au iniţiat discuţii preliminare cu UDMR în încercarea de a-şi asigura sprijinul Uniunii în cazul ruperii USL. PSD mizează, deja, pe sprijinul UNPR, PC şi al minorităţilor.
Deşi au rămas uniţi din punct de vedere juridic, liderii USL au oficializat, o despărţire simbolică de imagine. Liderul liberal, Crin Antonescu a anunţat că nu mai vrea să apară în conferinţe de presă alături de Victor Ponta şi a propus desemnarea unui purtător de cuvânt al USL. „În momentul în care am ajuns în situaţia de a ne face unul pe altul mincinos, şi numai unul e mincinos, nu sunt amândoi, este indecent să mai pozăm în cuplu politic în faţa cetăţenilor, măcar la nivelul imaginii. „, a argumentat Antonescu. „Eu nu fac parte din categoria acelor oameni politici de felul Traian Băsescu sau, mă tem, Victor Ponta, care după ce s-au scuipat în faţa unei ţări întregi să apară din nou de mână”, a declarat liderul PNL.