Indiferent cine va face parte din noul guvern condus de Victor Ponta, acesta va trebui să răspundă unei dileme morale: să-şi asume măsurile de austeritate adoptate de guvernele precedente şi să recunoască în acest fel că nu are alternativă sau să le denunţe şi să se arunce într-o spirală a cheltuielilor populiste. În primele zile de când a fost nominalizat, Ponta s-a întors deja, spăşit, la discuţiile cu FMI.
Nu numai moneda naţională a resimţit din plin căderea Guvernului Ungureanu şi nominalizarea lui Victor Ponta în funcţia de prim-ministru, ci şi agenţiile de rating. Luni, Fitch a difuzat un comunicat în care avertizează asupra unor eventuale derapaje populiste ale noului guvern. „Fitch va continua să monitorizeze evoluţiile politice din România, inclusiv alegerile locale de la începutul lunii iunie, care pot avea impact asupra politicilor fiscale şi economice până la alegerile parlamentare şi după, – se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară, care menţionează că USL conduce în sondajele de opinie şi, cel mai probabil, va forma Guvernul şi va conduce ţara până la alegerile din toamnă. „Ratingul României include deja incertitudinile politice legate de alegerile parlamentare din toamnă. Totuşi, creşterea substanţială a politicilor populiste, care ar avea ca efect o deviere semnificativă de la programul de consolidare fiscală, fie înainte, fie după alegeri, ar putea exercita presiuni de retrogradare a ratingului”.
Teama agenţiei este că, din moment ce USL a criticat măsurile de austeritate, Guvernul Ponta ar putea renunţa la planul de consolidare fiscală convenit de România cu FMI şi UE în programul preventiv în valoare de 5,3 miliarde euro. Agenţia mai notează că România a făcut progrese în programul de consolidare fiscală în ultimele trimestre, iar deficitul bugetar de 5,2% din PIB în 2011 este apropiat de ţinta oficială. Creşterea PIB a fost anul trecut de peste 2%, iar inflaţia a coborât la un minim istoric. Fitch a îmbunătăţit ratingul României, de la „BB+” la „BBB-„, în iulie anul trecut, iar perspectiva este stabilă. Măsura a reflectat redresarea economică susţinută de exporturi şi deficitele mai mici, de cont curent şi bugetar, după consolidarea fiscală aplicată în intervalul 2008-2011.
Citeşte şi Chinurile facerii noului guvern
Toate aceste avantaje se pot pierde dacă Ponta va denunţa acordul cu FMI şi îşi va respecta declaraţiile făcute anterior. Duminică, unul din consilierii economici ai lui Ponta, Daniel Dăianu, a salutat faptul că acesta ar fi spus „un lucru esenţial – că avem nevoie de acordul cu FMI” şi a amintit experienţa Ungariei, unde Viktor Orban ar fi încercat „să arunce acordul peste bord şi s-a întors în genunchi în faţa FMI”. Luni, însuşi Ponta, însoţit de acelaşi Dăianu, dar şi de Liviu Voinea şi de actualul ministru de Finanţe, Bogdan Drăgoi, a avut o primă întâlnire cu reprezentanţii FMI, cărora le-a dat asigurări că doreşte să „menţină stabilitatea şi credibilitatea macroeconomică a ţării”. Problema este că atât priorităţile, cât şi declaraţiile anterioare ale lui Ponta conferă foarte puţină credibilitate declaraţiilor sale.
Durerea USL: deficitul
Ponta a anunţat că prioritatea zero a guvernului său o constituie restituirea celor 5,5% CASS pentru pensionari, iar prioritatea numărul unu – „reîntregirea salariilor şi măsurile de relansare economică”. Ponta a admis că „din cifrele existente, sunt premise, dar asta presupune o schimbare a ţintei de deficit”, însă a refuzat să avanseze vreo estimare. Singurul care se pronunţase anterior fusese Dăianu, care şi-a exprimat speranţa ca deficitul să nu depăşească 3% din PIB, faţă de 1,9% cât se angajase guvernul anterior. În realitate, trebuie să ne aşteptăm la o creştere mult mai mare, atât Ponta, cât şi Dăianu şi Voinea fiind adepţii unor măsuri de relansare care presupun o creştere masivă a deficitului bugetar. Ceea ce presupune abandonarea sau renegocierea actualului acord cu FMI. De altfel, în octombrie 2011, Ponta declara într-un interviu că „este absolut necesară” renegocierea acordului cu FMI pentru reeşalonarea datoriei şi anunţa drept măsuri de stimulare a economiei reducerea CAS, „investiţii eficiente”, reducerea controalelor la care sunt supuse firmele private, stabilitatea legislaţiei fiscale şi reducerea TVA la 19% în următorii patru ani”. Toate aceste măsuri presupun creşterea cheltuielilor bugetare, şi deci şi a deficitului, şi mai presupun ceva despre care USL ezită să vorbească: creşterea impozitelor.
Înapoi la impozitul progresiv
În programul de guvernare al USL publicat la sfârşitul lunii mai 2011, se propune un sistem de impozitare în trei trepte: 8%, 12% şi 16%. Este o promisiune care nu va putea fi respectată dacă guvernul doreşte să crească cheltuielile pentru „stimularea” economiei. A recunoscut-o public acelaşi Liviu Voinea, care consideră că trebuie reintrodusă impozitarea progresivă care să asigure un buget de 40% din PIB.
Într-o scrisoare deschisă adresată lui Jeffrey Franks şi şefei sale, Christine Lagarde, tot în octombrie 2011, Voinea se războieşte, la rândul său, cu deficitul şi cota unică şi ne oferă o bună imagine a ceea ce ne va aştepta în guvernarea USL: „Reducerea deficitului bugetar – lăudabilă ca intenţie – nu se poate face sustenabil decât pe baza creşterii economice, ale cărei beneficii să fie mai bine administrate decât în trecut. Dumneavoastră vă propuneţi însă reducerea deficitului bugetar ca scop prioritar în sine şi vreţi să atingeţi acest obiectiv doar prin reduceri de cheltuieli. În acest fel nu veţi reuşi decât să limitaţi perspectivele de creştere economică şi, pe termen mediu, să adânciţi deficitul bugetar. (…)
De altfel, vă rog să clarificaţi care este nivelul real al deficitului bugetar. Luaţi în calcul deciziile definitive ale instanţelor de judecată împotriva statului român (indiferent dacă aplicarea lor a fost amânată, ele reprezintă un angajament de plată), luaţi în calcul programul de construcţie de drumuri judeţene (care vor fi plătite începând din 2013, deci tot un angajament de plată reprezintă), luaţi în calcul arieratele şi toate formele de deficite quasi-fiscale, şi spuneţi-ne la cât se ridică deficitul bugetar cu adevărat.
O reformă bugetară nu este completă fără o reformă fiscală. Taxele pe proprietate trebuie să crească, pentru a aduce încasările (de la 0,7% din PIB) către media europeană (de 3% din PIB). Declaraţiile de avere şi de venit trebuie generalizate. Introduceţi impozitarea progresivă, aşa cum există la dumneavoastră acasă. Cota unică a eşuat lamentabil: nu a redus birocraţia, nu a crescut veniturile bugetare şi nu a stimulat oferta (ci a stimulat cererea, o perioadă). Şi mai ales nu vă fie frică de măsuri de stimulare fiscală. Analiza economică arată că scăderea contribuţiilor de asigurări de sănătate este pozitivă pentru buget, mai ales dacă este însoţită de creşterea salariului minim. Eliminaţi sistemul de pensii private obligatorii, care este responsabil de 15% din deficitul bugetului de pensii. Dacă măsurile de austeritate au dat roade, atunci nu mai aveţi nevoie de TVA la 24%. Dacă nu au dat roade, atunci admiteţi că este nevoie de schimbarea opticii de lucru. Faceţi din creşterea ocupării (…) prioritatea dumneavoastră, în scopul stimulării creşterii economice. Doar aşa veţi putea reduce sustenabil şi deficitul bugetar”. În februarie 2011, acelaşi Voinea declara că acordul cu FMI a fost un eşec pentru economie şi recomanda din nou „stimulare”, ceea ce reprezintă un „nume de cod” pentru creşterea inflaţiei.
Duplicitate
În iulie 2010, Ponta declara: „Ceea ce se întâmplă cu FMI-ul este un lucru care pe mine şi pe noi (PSD – n.red.) ne alarmează foarte tare. Eu vreau să vă spun – şi îmi asum acest lucru – relaţia noastră cu FMI-ul este în acest moment o relaţie profund nocivă. În primul şi în primul rând, cei de la FMI, cei care vin în România, începând chiar cu domnul Mihai Tănăsescu şi cu domnul Jeffrey Franks, ar trebui să vină şi să spună…”.
El i-a acuzat pe reprezentanţii FMI că au sprijinit „o anumită mişcare politică” din România, „minţindu-i şi păcălindu-i pe români”. Câteva zile mai târziu Ponta refuza să se întâlnească cu delegaţia FMI şi respingea orice discuţie despre un nou împrumut, pe care îl califica drept „o crimă împotriva poporului român”.
Nu ne vindem ţara dacă vindem noi
Cu totul altă atitudine a avut Ponta după desemnarea ca prim-ministru faţă de FMI. Potrivit aceluiaşi Mihai Tănăsescu: „Semnalul dat de Victor Ponta este de a nu exista o percepţie negativă vizavi de România, răspunsul tranşant al lui Victor Ponta de a arăta o continuare a ancorelor pe care România le are cu FMI, cu CE, sunt foarte bine percepute de pieţe; mesajul politic trebuie să fie unul de stabilitate şi de continuitate”. Mai mult, Ponta nu mai pare deranjat de privatizarea companiilor de stat, deşi cu trei zile mai devreme a răsturnat un guvern exact din acest motiv: „Transelectrica a fost o poveste de succes – cel puţin la Washington a fost văzută extraordinar – care a fost bine primită de investitori şi acest succes trebuie multiplicat; acest lucru aduce bani în plus, transparenţă şi eficienţă. Urmează zilele viitoare să discutăm companie cu companie, să vedem exact care sunt companiile, care sunt procentele; principial mesajul politic dat de Victor Ponta a fost unul foarte pozitiv din acest punct de vedere. Sunt peste 140 de companii, monitorizate de FMI; aceste companii trebuie să-şi respecte angajamentele luate; problema comenzii politice se va diminua foarte mult prin managementul privat, pentru că cine vine trebuie să facă performanţă pentru a-şi lua bonusul, eventual”, a declarat Tănăsescu la TVR Info.
Care este adevăratul Victor Ponta? Cel care cerea anularea acordului cu FMI pentru a ne putea împrumuta din Rusia şi China sau cel care face astăzi frumos în faţa emisarilor Fondului şi dă „mesaje politice foarte pozitive” pentru privatizările pe care săptămâna trecută le califica drept vânzare de ţară?
