7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSportPonta: Năstase nu va avea un rol în USL, dar îl vom...

Ponta: Năstase nu va avea un rol în USL, dar îl vom consulta, aşa cum am făcut-o la formarea uniunii

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, la Craiova, că Adrian Năstase, eliberat, luni, din penitenciar, „nu va avea un rol” în USL, dar că liderii uniunii îl vor consulta, aşa cum au făcut şi când s-a format USL, potrivit Mediafax.

„Mă bucur că Adrian Năstase a fost eliberat, o să mă întâlnesc cu dânsul când se va mai linişti. Nu ne-am gândit unde ne vom vedea. În USL sunt doar doi copreşedinţi, eu şi domnul Antonescu, domnul Năstase nu va avea un rol, dar ne vom consulta cu dânsul, aşa cum am făcut-o şi când am format USL, dânsul a fost unul dintre cei care a insistat în formarea Uniunii”, a declarat Victor Ponta la finalul unui meci de baschet la care a participat în Sala Polivalentă din Craiova.

Premierul a adăugat că PSD va respecta legea în ceea ce-l priveşte pe Adrian Năstase şi că funcţia pe care acesta a ocupat-o va rămâne vacantă până când se va putea întoarce.

„Statutul PSD, ca şi toate partidele, respectă legea şi noi o vom respecta. Mesajul meu politic este foarte clar: domnul Năstase are locul său în PSD şi funcţia pe care dânsul a ocupat-o, de preşedinte al Consiliului Naţional, va rămâne vacantă până cand se va putea întoarce, am spus acest lucru mereu”, a mai declarat Victor Ponta.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, aflat la Craiova alături de Ponta, s-a declarat alături de Adrian Năstase, dar a spus că trebuie respectată legea.

„Din punct de vedere juridic, nu avem ce să facem, trebuie să respectăm Legea partidelor politice şi Statutul trebuie să se supună legii partidelor politice. El (n.r. – Adrian Năstase) îşi va avea locul său, premierul Ponta a anunţat că funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional rămâne ca tricoul cu numărul 10, cum era la noi (n.r – Universitatea Craiova) cu Ilie Balaci, dar în acest moment domnia sa are câteva interdicţii pe care trebuie să le respectăm”, a mai spus Valeriu Zgonea.

Premierul Victor Ponta a declarat, îanintea începerii meciului de bachet de la Craiova, că se bucură de decizia privind eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase şi că va vorbi cu acesta, inclusiv despre partid, dar că fostul premier are nevoie de răgaz să petreacă un timp cu familia.

„Normal că mă bucur de decizia în cazul domnului Năstase. O să vorbesc bineînţeles şi cu dânsul, dar este normal să-i lăsăm răgaz pentru a petrece timp cu familia şi apoi bineînţeles vom vorbi şi despre partid, în fond este şi partidul dânsului”, declara Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a fost prezent, luni seară, la Craiova, la meciul All Star Game dintre reprezentantele Nordului şi Sudului ţării, modelul fiind preluat după cel american.

Victor Ponta a venit însoţit de Ion Ţiriac, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, de primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, premierul ajungând la Sala Polivalentă din Craiova doar cu câteva momente îanintea începerii meciului de baschet.

Fostul premier Adrian Năstase, încarcerat în 26 iunie 2012, a fost eliberat din Penitenciarul Jilava după ce Tribunalul Bucureşti a respins, luni, recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Adrian Năstase s-a oprit, luni seară, în drum spre casă, la o clinică medicală privată din sectorul 1, aflată în apropiere de Piaţa Victoriei.

Cele mai citite

Guvernul aprobă o investiție de 410 milioane lei pentru Uzina Mecanică Cugir: linii moderne de producție a muniției NATO

Proiectul are o durată de execuție de 36 de luni, plus 12 luni pentru notificarea și remedierea eventualelor defecte Guvernul a dat undă verde unei...

Marcel Ciolacu: România trece prin turbulențe politice, dar poate reveni pe un drum stabil, prin solidaritate

Declarațiile vin în contextul în care agenția de rating Fitch a revizuit perspectiva economică a României de la stabil la negativ Premierul Marcel Ciolacu a...

Edi Iordănescu își continuă cariera în străinătate. „Nu se pune problema să antrenez în România!”

Fostul selecționer al României exclude o revenire în Superligă, anunțând că este aproape de a semna cu o echipă din afara țării. Edward Iordănescu, liber...
Ultima oră
Pe aceeași temă