5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportPonta: Curentul se scumpeşte cu 2% din aprilie, pentru consumatori

Ponta: Curentul se scumpeşte cu 2% din aprilie, pentru consumatori

UPDATE. Victor Ponta: Economia trebuie să continue într-un trend pozitiv. Este extrem de important ca România să-şi păstreze competitivitatea. Exportul a continuat să crească şi în 2014. În 2009, tot an electoral, deficitul bugetar a fost de 9,5%, iar România s-a împrumutat.

Referitor la preţurile la energie: Preţurile la enegia electrică vor continua să scadă atât la consumatorii casnici cât şi la cei industriali.

Miercuri vom adopta cota de energie regenerabilă subvenţionată.

Taxa de cogenerare pentru exportul de electricitate va fi eliminată, iar preţul de referinţă la gaze pe piaţa liberă pentru consumatorii industriali va fi cel din ianuarie 2014, preţul la gaze pentru consumatorii casnici urmând însă să crească cu 2%.

El a apreciat că eliminarea taxei de cogenerare va încuraja exportul de electricitate pe piaţa regională, iar menţinerea preţului de referinţă la gaze, în industrie, la nivelul de la 1 ianuarie 2014 va încuraja competitivitatea.

Premierul a precizat că aceste măsuri vor fi aprobate, miercuri, de Guvern.

Guvernul va propune eliminarea taxei de cogenerare pentru export.

Guvernul îşi propune să reducă cheltuielile acolo unde pot fi reduse.

 

 

–-

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că PSD, UNPR, PC şi UDMR vor avansa, marţi, o propunere comună pentru şefia ASF, el arătând că va avea o discuţie în prealabil şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pe această temă, informează Mediafax.

„În ceea ce priveşte alte instituţii aflate în subordinea Parlamentului, am hotărât împreună să declanşăm procedura în cadrul Parlametului pentru numirea unui nou preşedinte la ASF”, a spus Ponta, după reuniunea liderilor coaliţiei guvernamentale.

Întrebat pe cine susţine la preşedinţia ASF şi dacă Mişu Negriţoiu este o variantă, Ponta a răspuns: „Urmează să am o discuţie azi sau mâine cu guvernatorul BNR, domnul Isărescu, şi marţi grupuruile PSD, UNPR, PC şi UDMR vom avea o propunere comună”.

Ponta: Azi voi prezenta proiectele pe energie.

Am discutat despre faptul că azi în CD voi prezenta şi proiectele referitoare la energie şi la fiscalitate, implicaţiile bugetare şi ce va trebui să facem ca Guvern în acest an bugetar.

Am hotărât să declanşăm procedura pentru numirea unui nou preşedinte la ASF şi un nou preşedinte al TVR.

Ponta a precizat că, în cursul zilei de marţi, va purta o discuţie cu acesta pentru a analiza atât situaţiile legale de a asigura continuitatea activităţii TVR, precum şi componenţa Consiliului de Administraţie al Televiziunii Publice.

„În privinţa TVR, reprezentarea în CA trebuie să respecte proporţiile grupurilor parlamentare. Aşa a decis Curtea Constituţională. Dacă vorbim de preşedinte — director general, urmează să discut şi cu membrii grupurilor parlamentare, dar eu cred că domnul Stelian Tănase trebuie să îşi continue activitatea şi trebuie să identifice, alături de CA, soluţiile legale prin care activitatea TVR să continue, însă, în condiţiile în care sunt uriaşe datorii şi probleme care de ani de zile s-au acumulat şi care pun sub un mare pericol activitatea TVR. Dacă aceasta va fi decizia, mâine voi avea şi o întâlnire cu domnul Tănase şi, probabil, eu voi anunţa ce ţine de Guvern, iar domnia sa ceea ce intenţionează, dacă va rămâne preşedinte — director general, ca strategie pentru următoarea perioadă”, a spus Victor Ponta luni, la finalul întrevederii avute cu partenerii de coaliţie la Palatul Parlamentului.

Ştire în curs de actualizare

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă