Aplicarea cu onestitate şi în interes public a legilor existente de către organisme de reglementare precum CNA ar trebui să protejeze societatea românească de influenţa nefastă a unor campanii media manipulatoare care distorsionează grav faptele în interesul proprietarilor de trusturi media. Problema nu este absenţa reglementărilor, ci lipsa de verticalitate a celor chemaţi să le aplice şi politizarea instituţiilor care ar trebui să funcţioneze în regim de independenţă politică precum CNA.
Menţionarea explicită, în raportul Comisiei Europene a campaniilor de hărţuire şi intimidare prin mass-media a Justiţiei şi recomandarea privind „revizuirea standardelor pentru a se garanta existenţa unor mijloace de informare în masă libere şi pluraliste, asigurându-se, totodată, măsuri reparatorii împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului şi împotriva exercitării de presiuni nejustificate şi a recurgerii la acte de intimidare de către mass-media asupra sistemului judiciar şi a instituţiilor de combatere a corupţiei” a stârnit protestele violente ale celor vizaţi – Antena3 în special –, preluate diligent de europarlamentarii Norica Nicolai si Corina Cretu, care au început să strige că le este încălcată libertatea de expresie. În fapt, Uniunea Europeană pregăteşte un set de reglementări mult mai draconice decât îşi imaginează oamenii lui Voiculescu. Problema fundamentală este însă dacă este nevoie de reglementări suplimentare pentru a stăvili fenomene media profund nocive de tipul Antena3. Cazul televiziunii lui Voiculescu demonstrează că nu.
În principiu, orice om raţional este de acord că, dacă nu s-ar fi sinucis, Josef Goebbels ar fi sfârşit în ştreangul de la Nürnberg, deşi nu a ucis pe nimeni şi nu trăsese un glonţ în viaţa lui. Atât de profund de distrugătoare a fost otrava propagandei naziste pe care a condus-o – din fruntea unui minister care se numea “al iluminării publice” – încât a fost nevoie de zeci de ani de denazificare pentru a îndepărta efectele ei. Deşi n-a ucis personal pe nimeni, Goebbels era vinovat – nu moral, ci material – de ororile naziste pe care le-a propagat neîncetat prin presă, radio şi film şi merita pedepsit. În numele “binelui public” şi “iluminării poporului” au fost propagate şi justificate prin mass-media orori de nedescris, de la Holocaust, până la epurările etnice din fost Iugoslavie. NATO a recunoscut puterea armei propagandei în aprilie 1999, când, într-un moment în care sute de mii de albanezi kosovari erau obligaţi să-şi părăsească în marş forţat ţara, a bombardat clădirea Radio-Televiziunii din Belgrad.
Dacă toţi acceptăm că există o responsabilitate şi chiar o vină ce pot fi atribuite mijloacelor de informare în masă, nu toţi suntem de acord şi asupra modalităţilor de a garanta că presa se ridică la nivelul responsabilităţii pe care o are. Răspunsul aproape instinctual al Statului şi al autorităţilor în general este reglementarea. Uniunea Europeană nu face excepţie. Anul trecut, vicepreşedintele Comisiei, Neelie Kroes, a solicitat unui “grup la nivel înalt” din care făceau parte, printre alţii, fostul preşedinte leton Vaira Vīķe-Freiberga şi fostul ministru german al Justiţiei, Herta Däubler-Gmelin să redacteze un raport privind “o media liberă şi pluralistă care să susţină democraţia europeană” şi care să stea la baza unei viitoare legislaţii europene în domeniu. Grupul a produs un document pe care l-a publicat in urma cu zece zile si care conţine nu mai puţin de 30 de recomandări printre care se numără obligaţia de a dezvălui public structura acţionariatului şi posibilele conflicte de interese. Acest lucru este necesar pentru a preîntâmpina, de exemplu, situaţii în care, să zicem, Dan Diaconescu sau Dan Voiculescu îşi folosesc televiziunile pentru a obţine avantaje economice şi/sau politice pe care nu le-ar fi putut obţine în regim de competiţie liberă. În plus, grupul recomandă înfiinţarea unui organism european de monitorizare a libertăţii presei în statele membre care să redacteze rapoarte anuale şi să aibă puterea de a aplica sancţiuni în cazul constatării unor încălcări semnificative ale drepturilor omului. Sancţiunile pot să meargă până la suprimarea finanţărilor europene şi chiar la activarea celebrului articol 7 din Tratatul UE, care prevede suspendarea dreptului de vot în Consiliu. Grupul recomandă explicit ca “toate statele UE să înfiinţeze Consilii Media independente cu o componenţă echilibrată din punct de vedere politic şi cultural (…) Nominalizarea membrilor trebuie făcută în mod transparent pe baza unui mecanism intern de control şi echilibru. (…) Consiliile media ar trebui să aibă puteri reale de aplicare a reglementărilor, cum ar fi acordarea de amenzi, puterea de a obliga media să publice sau să difuzeze scuze, sau de a retrage statutul de jurnalist. Consiliile media vor trebui să respecte un set de standarde europene iar activitatea lor va fi monitorizată de Comisia Europeană care se va asigura că aceste Consilii respectă valorile europene”. Bineînţeles, raportul a fost primit cu entuziasm de Neelie Kroes şi cu indignare de presa din ţara în care s-a născut libertatea presei – Marea Britanie.
Problema cu acest tip de reglementări este că oricât de mult s-ar baza pe buna credinţă a legiuitorului care vrea să protejeze presa de bună calitate şi să sancţioneze utilizarea abuzivă a mijloacelor de informare, ele trebuie aplicate în cele din urmă de persoane individuale, care pot distorsiona sau deturna scopurile nobile şi generoase ale reglementării iniţiale. Cel mai bun exemplu este… Antena 3.
În primăvara şi vara anului trecut, Antena 3 a lansat ceea ce s-a numit ulterior o „mineriadă mediatică” împotriva ICR şi a lui Horia Roman Patapievici, a CSM şi, în special, a judecătorului Cristi Danileţ, a Curţii Constituţionale şi a judecătoarelor Iulia Motoc şi Aspazia Cojocaru, asupra DNA şi a lui Daniel Morar. În lunile septembrie-octombrie au avut loc 4 (patru!) şedinţe ale CNA în care a fost discutat linşajul mediatic la care s-a dedat Antena 3. Au fost audiaţi reprezentanţii postului, a fost audiat Cristi Danileţ şi chiar tatăl lui Cristi Danileţ. Pe legislaţia actuală au existat trei propuneri de sancţionare susţinute de cinci membri CNA care au mers de la amenda maximă 200.000 lei, apoi 100.000 lei pana la 50.000 lei. Niciuna dintre aceste propuneri nu a fost adoptata, in cele patru sedinte. Pentru ca o sancţiune să fie adoptată trebuie minimum 6 voturi, dar al şaselea vot nu a venit nici după cea de-a patra şedinţă. De fapt, nu a venit niciodată. Nu că Antenele lui Voiculescu nu mai fuseseră sancţionate în trecut. Cea mai serioasă sancţiune a fost întreruperea emisiei Antenei 1 după emisiunea cu Emil Boc nud, dar aceasta masura a fost luata inainte de instalarea guvernului USL.
Nu lipsa reglementării este aşadar problema, pentru că în cazul Antenei 3 exista legislatia necesara adoptarii sanctiunilor, ci lipsa unor oameni curajoşi, verticali şi incoruptibili care să aplice reglementările existente. Merită menţionat aici, cazul lui Christian Mititelu, care, în calitate de fost director al BBC România, părea candidatul ideal la un loc în CNA. În pofida dovezilor abuzurilor Antenei 3, recunoscute acum şi în raportul Comisiei Europene, Mititelu nu a votat niciodată pentru sancţionarea Antenei 3. Indiferent de numărul şi duritatea legilor media, atâta timp cât CNA-urile şi Consiliile Media sunt populate de variante românesti sau străine ale lui Mitititelu, aceste legi sunt inutile şi “iluminatorii publici” moderni de tipul lui Gâdea, Ciutacu şi Badea câştigă spre gloria lui Voiculescu.
