Vicepreşedintele Comisiei Juridice, Florin Iordache (PSD), a declarat, luni, după avizarea încuviinţării arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, că Biroul Permanent al Camerei va fi convocat marţi, dar nu poate să precizeze când va avea loc şedinţa grupului PSD şi plenul în acest caz, potrivit Mediafax.
„Astăzi va fi elaborat raportul Comisiei juridice, apoi grupul PSD se va întruni în prezenţa lui Ion Stan pentru a-şi spune punctul de vedere, nu ştiu când va avea loc. Majoritatea colegilor din teritoriu nu au venit, pentru că fiecare se gândeşte la interesul propriu. Nu ştiu dacă va fi sau nu şedinţa de plen”, a spus Iordache.
El a arătat că Ministerul Justiţiei a trimis luni dimineaţă toate documentele solicitate de Comisie, iar membrii acesteia au putut să le studieze, iar votul a fost pentru ca Parlamentul să nu blocheze parcursul Justiţiei.
Întrebat dacă în Comisie s-a discutat despre ameninţări pe care Ion Stan le-ar fi primit din partea directorului SRI, George Maior, Iordache a spus că acest lucru „nu era o problemă strictă” a Comisiei Juridice.
Citeşte şi AVIZ FAVORABIL pentru ridicarea imunităţii deputatului Ion Stan
Buda, despre decizia în cazul Ion Stan: Plenul s-ar putea întruni miercuri
„La Comisie a fost un aviz. Au fost făcute multe declaraţii săptămâna trecută. M-a preocupat acest dosar să nu existe ingerinţe politice”, a adăugat Iordache.
Întrebat dacă PSD îi va cere lui Ion Stan să demisioneze din Comisia parlamentară de control a SRI, Iordache a precizat că la Comisia Juridică nu s-a pus această problemă şi că membrii acestei Comisii trebuiau să stabilească dacă dosarul are anumite ingerinţe politice.
„Cu excepţia Comisiei Juridice, niciuna dintre comisii nu lucrează şi o asemenea retragere din Comisia SRI a lui Ion Stan trebuie aprobată într-o şedinţă de plen. Până la o şedinţă de plen, nu poate fi o retragere”, a adăugat Florin Iordache.
Comisa Juridică a Camerei a avizat pozitiv, cu nouă voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, cererea justiţiei privind arestarea preventivă a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă.
Preşedintele Comisiei, deputatul PDL Daniel Buda, a făcut acest anunţ.
El a cerut, de asemenea, grupului PSD să se reunească de urgenţă pentru a emite un punct de vedere pe tema cererii în cazul Stan.