Senatorii din Comisiile de cultură şi politică externă vor audia, în acestă dimineaţă candidaţii pentru funcţiile de conducere de la Institutul Cultural Român, informează digi24.ro.
Citeşte şi:
Andrei Marga NEAGĂ din nou că a colaborat cu Securitatea
Dan Perjovschi: Dacă se vrea un ICR nepolitic, atunci trebuie organizat concurs
Pentru funcţia de preşedinte a fost propus Andrei Marga, iar pentru cea de vicepreşedinte candidează Horia Răzvan Gârbea.
Legea de funcţionare a ICR a fost modificată prin trecerea sa sub controlul Senatului. Astfel, Consiliul de coordonare al acestei instituţii trece integral la Senat.
După ce candidaţii vor fi audiaţi în comisiile de specialitate, aceştia vor fi supuşi votului plenului Senatului, cel mai probabil chiar în şedinţa de mâine.
Andrei Marga, fost ministru de Externe în Guvernul Ponta, a fost suţinut pentru conducerea ICR de către PNL si PSD. Fostul preşedinte al ICR, Horia Roman Patapievici, a demisionat luna trecută, dupa ce CCR a decis că Ordonaţa de Guvern prin care instituţia este trecută de la Preşedinţie la Senat este contituţională