6.4 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSportFOTO. Băsescu şi Viktor Orban, fotografiaţi la Bruxelles, după SCANDALUL steagurilor

FOTO. Băsescu şi Viktor Orban, fotografiaţi la Bruxelles, după SCANDALUL steagurilor

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul ungar Viktor Orban au avut un scurt dialog, joi seară, la Bruxelles, în sala de lucrări a Consiliului European, înainte de începerea evenimentului, momentul fiind surprins în trei fotografii oficiale publicate pe site-ul instituţiei europene, potrivit Mediafax.

În două dintre cele trei fotografii, preşedintele Băsescu apare râzând. Pe de altă parte, Băsescu apare râzând în aproape toate fotografiile făcute la Consiliul European.

Reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale nu au confirmat dacă şeful statului a ridicat în discuţia cu Orban problema arborării steagului Ţinutului Secuiesc şi a declaraţiilor oficialilor români şi unguri din ultimele zile.

Secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt a declarat, marţi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.

Presa maghiară a relatat că declaraţia lui Nemeth Zsolt este o replică la scandalul steagului secuiesc. Oficialul maghiar, cunoscut pentru poziţiile sale pro-autonomie, a îndemnat primarii din Ungaria să arboreze în semn de solidaritate steagul Ţinutului Secuiesc.

La finalul săptămânii trecute, la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, steagul Ţinutului Secuiesc a fost scos din sala de protocol unde s-a desfăşurat evenimentul.

În replică, premierul Victor Ponta a cerut ministrului de Externe să adopte o atitudine fermă şi să transmită că România nu acceptă de la nimeni din străinătate „obrăznicii” şi lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor.

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, declara, miercuri, într-o intervenţie televizată, că asumă integral afirmaţiile secretarului de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt privind steagul secuiesc, el exprimând şi ideea că ar susţine modificarea art. 1 din Constituţiei României şi autonomia.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat referitor la afirmaţiile ambasadorului ungar privind modificarea Constituţiei României că va avea „o reacţie potrivită” atunci când şi preşedintele Ungariei va avea una, precizând că sunt alte instituţii care „gestionează viaţa de zi cu zi a ambasadorilor”.

Ungaria vrea o rezolvare prin dialog a situaţiei care a evoluat după ce România a interzis folosirea steagului secuiesc pe clădirile publice, a declarat secretarul de stat din Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth, afirmând că Budapesta nu vrea ca problema să fie ridicată la nivel european.

El a afirmat că este în interesul Ungariei să rezolve situaţia prin dialog cu România, mai degrabă decât ca tensiunile să escaladeze. „Lucrăm pentru reducerea acestei tensiuni”, a adăugat el.

Cele mai citite

Christine Lagarde, președinta BCE: „Inflația în zona euro ar putea ajunge la 2% în 2025”

Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, și-a exprimat optimismul privind atingerea țintei de inflație de 2% în 2025. Christine Lagarde a declarat într-un videoclip...

Analist economic: Măsuri propuse pentru creșterea veniturilor bugetare în 2025

Adrian Bența propune majorarea TVA, accizelor și impozitarea mai strictă a IMM-urilor pentru a face față deficitului bugetar, potrivit unor declarații pentru Termene.ro. Analistul economic...

ANPC: Controale în zonele montane, între Crăciun și Revelion. Sancțiuni de aproape un milion de lei

Până la remedierea deficiențelor, 28 de unități au fost închise temporar Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat verificări la 144 de operatori...
Ultima oră
Pe aceeași temă