13 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSportCum arată noua strategie a PNL

Cum arată noua strategie a PNL

Liberalii au retuşat lista pentru Parlamentul European şi îşi propun atingerea unui scor de 23% la scrutinul din 25 mai. În ansamblu, ţinta PNL a devenit PSD.

Conducerea PNL a decis, ieri, scoaterea lui Mircea Diaconu de pe lista iniţială de candidaţi stabilită pentru alegerile europarlamentare. În favoarea menţinerii lui Diaconu s-au exprimat prin vot 18 membri ai Biroului Politic Naţional (BPN), în timp ce 39 lideri au fost pentru scoaterea acestuia de pe lista de candidaţi. Mircea Diaconu şi-a pierdut locul după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI)  a precizat că, printr-o decizie din 2012, Diaconu are interdicţia de a candida pentru trei ani de zile, adică până în 2015. “S-a dat un vot. S-a prezentat situaţia. Am luat act de comunicatul ANI şi de sentinţa ICCJ. A fost un vot, un vot secret, 39 de colegi s-au pronunţat pentru retragerea lui Mircea Diaconu din listă, 18 pentru menţinerea sa”, a declarat liderul PNL Crin Antonescu. Diaconu a fost deranjat de decizia conducerii PNL, afirmând că îşi va lua o vacanţă. Potrivit deciziei din BPN, în locul lui Diaconu pe lista la europarlamentare, clasat al şaselea, va urca Eduard Hellvig, fostul secretar general al partidului, clasat iniţial pe locul şapte. Una dintre variante pentru înlocuirea lui Mircea Diaconu era Andrei Muraru , fostul director al IICCMER. În cele din urmă, Muraru a obţinut doar locul 10, în condiţiile în care liberalii consideră eligibile primele opt poziţii. Pe lista PNL pentru europarlamentare se regăsesc, pe primele opt locuri: Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu,  Cristian Buşoi, Renate Weber,  Eduard Hellvig, Mihai Ţurcanu şi Claudia Benchescu.  

În 21 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât irevocabil că senatorul Mircea Diaconu s-a aflat în incompatibilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală.

  

Calculele PNL

 

Schimbarea listei de candidaţi a venit în contextul în care liberalii şi-au stabilit strategia pentru europarlamentare. Liberalii şi-au propus să atingă un scor de 23% la nivel naţional la scrutinul din 25 mai, iar în cazul unui scor sub 20% vor urma schimbări la nivel central şi local. Fiecare organizaţie a primit câte un obiectiv, în funcţie de diferite criterii –  cum ar fi dacă filiala are preşedinte de consiliu judeţean sau rezultatul la ultimele alegeri. Ţintele organizaţiilor judeţene variază între 15 şi 25%.  Liderii organizaţiilor care nu se vor încadra în obiectivul stabilit de la centru vor fi schimbaţi din funcţie. Crin Antonescu a afirmat, recent, că îşi da demisia dacă PNL nu va obţine 20% la europarlamentare, dar că îi va schimba şi “pe alţii”.

În paralel, Crin Antonescu şi-a clarificat şi mesajul public, axat pe atacarea PSD. Crin Antonescu îşi explică strategia prin faptul că  PSD este acum la putere şi încearcă să acapareze cât mai multe pârghii. “PSD,  e limpede, din păcate, nu s-a schimbat decât foarte puţin în raport cu PSD-ul anului 2004. Popular spus, e pus pe furat, dar pe furat tare, până şi furat de sigle. Încercarea cu USD a fost o tentativă clară de asemenea furt.”, a afirmat Crin Antonescu într-un interviu acordat revistei 22. Liderul PNL a explicat şi poziţia partidului său în ceea ce priveşte tabăra prezidenţială. El a afirmat că îl va mai critica pe Traian Băsescu, pentru că şeful statului este într-o poziţie din care poate influenţa lucrurile, dar nu va ataca PDL sau PMP, care se află în opoziţie.

 

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Atenționare meteo: Vânt puternic și ploi moderate în următoarele zile, cod galben în zonele montane

Codul galben vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Neamț, Suceava, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad și Bihor Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică...

Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul

În Bucovina, se împodobesc brazi la porțile celor care poartă numele Ion Marți, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, peste 1,9 milioane de români, serbează onomastica,...

Transnistria, rămasă fără gaze și căldură, refuză ajutorul dat de Chișinău

Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova,...
Ultima oră
Pe aceeași temă