3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSportComisia de apărare a dat AVIZ pentru avionul demnitarilor

Comisia de apărare a dat AVIZ pentru avionul demnitarilor

Membrii Comisiei de apărare din Senat au dat un aviz favorabil ordonanţei prin care sunt alocaţi bani pentru cumpărarea unui avion pentru zboruri speciale, însă deocamdată nu se cunosc costurile acestei achiziţii.

“La ora actuală nu putem discuta pe date concrete, pentru că nu a prezentat nimeni nici o analiză comparată asupra produselor care sunt pe piaţă, tipul de finanţare, costurile integrale ale programului şi, drept urmare, ca să nu blocăm avizarea OUG privind rectificarea, noi am dat un vot favorabil”, a declarat Corneliu Dobriţoiu (PNL), preşedintele comisiei.

El a precizat că la nivelul comisiei a fost avizată favorabil ordonanţa privind rectificarea bugetară prin care Ministerului Apărării îi sunt alocate 13,5 milioane de lei în scopul începerii procedurii de achiziţie a unui avion destinat deplasărilor înalţilor demnitari ai statului.

El a menţionat că, în momentul în care Guvernul va decide în privinţa achiziţiei unui avion pentru demnitari, la nivelul Comisiei de apărare din Senat va exista un nou vot în această privinţă.

Dobriţoiu a explicat că rezervele iniţiale ale comisiei au fost legate de estimările reprezentanţilor MApN referitoare la costuri de 56 milioane de euro.

„Suma aceea de 56 de milioane euro a fost avansată, a fost un răspuns la o întrebare a unui membru al comisiei legată de costurile estimative totale ale unui program. S-a avansat o sumă, nu ştim care este fundamentarea acelei sume, din cauza asta am amânat decizia. Nici astăzi nu se cunosc costurile legate de această achiziţie (…)Ori, domnul ministru Duşa a infirmat astăzi că ar fi fost analizate nişte produse de piaţă, deci au fost nişte sume aruncate, puse pe masă”, a mai spus Dobriţoiu.

În luna august, Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă achiziţionarea unei aeronave pentru înalţi demnitari. Avizul Comisiei de apărare va fi trimis plenului Senatului, după care va ajunge la Camera Deputaţilor, for decizional.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă