3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportComisia anti-Băsescu: multă imagine, puţină substanţă

Comisia anti-Băsescu: multă imagine, puţină substanţă

Mult-invocata Comisie Călăraşi, care ar trebui să verifice modul în care fiica preşedintelui a achiziţionat terenul din Nana, va fi înfiinţată abia săptămâna viitoare şi va intra în pâine după 7 ianuarie 2014. De ce nu se grăbesc social-liberalii? Pentru că înfiinţarea comisiei ţine mai mult de imagine şi nimeni nu-şi face iluzii în privinţa finalităţii.

Pe diferite voci, dintre care cea mai tăioasă este cea a premierului Victor Ponta, social-liberalii au încercat să lege refuzul preşedintelui Băsescu de a semna Memorandumul cu FMI de înfiinţarea aşa-numitei Comisii Călăraşi. „Încearcă să şanta­jeze Parlamentul şi Guvernul ca să nu înfiinţeze Comisia Călăraşi“, spunea miercuri premierul, după ce anterior susţi­nea că şeful statului are de mult timp terenul, dar că vrea acum să-l „albească“. În ciuda acuza­ţiilor şi a declaraţiilor amenin­ţătoare, social-liberalii nu dau însă semne că se grăbesc să se afle adevărul. Preconizată a fi înfiinţată după ce se termină dezbaterile la bugetul pe 2014, comisia anti-Băsescu mai are de aşteptat. În cel mai bun caz, de-abia marţea viitoare va avea loc şedinţa comună a Camerei şi Senatului, în care va fi para­fată înfiinţarea comisiei. Apoi, dacă etapele organizatorice vor fi depăşite, după întoarcerea aleşilor la muncă (adică, după 7 ianuarie încolo), comisia îşi va începe cu adevărat activitatea.

Citeşte şi: Comisia de anchetă Călăraşi va fi condusă de Eugen Nicolicea

Ce poate face comisia

Potrivit informaţiilor existente până acum, comisia şi-ar propune să verifice tranzacţiile cu terenuri de pe raza comunei Nana, sub­venţiile încasate de la APIA, statutul juridic şi raporturile de proprietate asupra terenurilor din zonă, dar şi legalitatea tranzac­ţiilor cu terenuri din zonă. În plus, membrii comisiei ar putea cerceta structura de culturi a exploata­ţiilor agricole din zonă. Vi se par prea generale obiectivele? Aflaţi atunci că ancheta vizează perioada 1990-2013.

În ceea ce priveşte atribuţiile, potrivit regulamentelor parlamentare, comisia are dreptul să citeze „orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei“. Persoanele chemate la audieri sunt, tot în teorie, obligate să se prezinte în faţa comisiei.

Totuşi, nici măcar juriştii USL nu sunt prea convinşi că, în ­cazul de faţă, când este vorba de verificarea unor tranzacţii ­între persoane private, comisia poate face mare lucru. Neoficial, unii dintre ei spun că înfiinţarea comisiei ar fi o greşeală. Alţii, mai prudenţi, aşteaptă să vadă care vor fi atri­buţiile finale pe care condu­cerea Parlamentului le va stabili pentru comisie. Cât despre finalitatea anchetei, părerile sunt unanime: cel mult se va putea sesiza Parchetul în cazul constatării unor nereguli. Până atunci însă, USL şi canalele media apropiate vor avea ­„marfă“ de dezbătut şi aruncat pe piaţă în războiul dintre ­palate.

Citeşte şi: UDMR nu susţine înfiinţarea Comisiei ”Călăraşi”

Cine face parte din comisie şi cine o conduce

Comisia de anchetă va avea 15 membri, dintre care şase sunt de la PSD, iar trei de la PNL. PC, PP-DD şi UDMR vor avea câte un reprezentant, iar PDL şi minori­tăţile naţionale au anunţat că nu-şi vor desemna membri.

Din partea PSD+UNPR au fost desemnaţi senatorii Gabriela Firea, Şerban Nicolae şi Mihai Fifor, precum şi deputaţii Ioan Adam, Adrian Solomon şi Eugen Nicolicea. Ultimul va fi şi preşedintele comisiei. PNL va fi reprezentat de senatorul Dorin Mircea Dobra şi deputaţii Ioan Cupşa şi Traian Dobrinescu. Din partea PC va fi numit deputatul Mircea Irimie, iar PP-DD îl va desemna pe deputatul Daniel Fenechiu. Merită menţio­nat că din parlamentarii nomi­nalizaţi, cinci au studii juridice sau măcar au activat ca membri ai comisiilor juridice. Res­tul au studii de filosofie, istorie, antropologie socială, management sau litere şi fac parte din comisii de muncă, admi­nis­traţie sau cultură.

Acuzaţii: Ilie Sârbu indică deja „situaţiile suspecte“

Invocând „liste“, liderul senatorilor PSD a descoperit deja lucruri „aproape incredibile“ în tranzacţiile cu terenuri din comuna Nana. „Toţi sunt defuncţi şi s-au împroprietărit prin urmaşi, mulţi prin primari, prin soţia primarului. Asta nu înseamnă că s-a şi încălcat legea, dar este suspectă situaţia asta“, a declarat Sârbu. Colegul său de la PNL, senatorul Sebastian Grapă, membru al Comisiei juridice, lasă însă a se înţelege că astfel de lucruri nu intră în atribuţiile comisiei de anchetă: „Domnul Sârbu are foarte mult timp liber în ultima vreme, pentru că tot vine şi pune punctul pe «i» şi căciula pe «ă»“.

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă