Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, vineri, la întâlnirea cu susţinătorii săi de pe Facebook, că sistemul de educaţie românesc este ineficient, corupt, lipsit de exigenţă, iar majoritatea dascălilor sunt foarte slab pregătiţi, informează Mediafax.
Traian Băsescu a fost întrebat de unul dintre participanţi care sunt, în opinia sa, valorile care lipsesc sistemului de educaţie românesc.
„Multe valori lipsesc sistemului de educaţie românesc. Prima şi cea mai importantă este eficienţa”, a răspuns şefului statului.
El a arătat că, în general, foarte mulţi absolvenţi au nevoie de cu totul altceva decât ceea ce au învăţat în facultate, deoarece „cursurile sunt îmbătrânite”, iar cercetarea universitară nu este deloc convingătoare deloc.
„La noi cursurile sunt extrem de vechi, neaduse la zi, se citeşte foarte puţin la nivelul dascălilor. Primul lucru e diferenţa uriaşă între ce se predă în sistemul nostru de educaţie, în mod deosebit în universităţi, şi ce ai nevoie după ce termini”, a adăugat Băsescu.
În opinia sa, „fundamental greşit” în sistemul de educaţie românesc este şi „lipsa de exigenţă”.
„În goana de a obţine studenţi peste numărul de locuri, universităţile de stat au coborât nivelul de exigenţă la admitere dincolo de orice limită”, a exemplificat Traian Băsescu.
„Un alt lucru care ne lipseşte: moralitatea în educaţie. (Este – n.r.) corupţie foarte multă de la şcoala generală, la liceu şi pe urmă la universitate”, a continuat şeful statului.
Preşedintele a susţinut că o altă mare problemă a sistemului de educaţie este slaba pregătire profesională a dascălilor. „O mare problemă este… Sigur, nu pentru toţi, sunt dascăli eminenţi (…), dar procentul lor e prea mic. Sunt prea mulţi dascăli slab pregătiţi profesional”, a spus Băsescu.
El a arătat că soluţia în acest caz este pregătirea permanentă a dascălilor, învăţarea continuă.