3.5 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSportAntonescu se apără: Nu s-a distrus niciun ICR

Antonescu se apără: Nu s-a distrus niciun ICR

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că reprezentanţii PDL fac afirmaţii politicianiste atunci când susţin că Institutul Cultural Român (ICR) a fost distrus de USL prin numirea lui Andrei Marga la conducerea ICR, potrivit Realitatea.net.

„Este evident o afirmaţie politicianistă. Nu s-a distrus niciun ICR. Cei de la PDL ar trebui să îşi aducă aminte faptul că ICR a fost folosit pentru a construi o uriaşă reţea de propagandă partizană, ceea ce nu era normal. Eu cred că trebuie să gândim un nou început pentru ICR, să lăsăm aceste lucruri în spate”, a afirmat Antonescu.

Citeşte şi: Băsescu: USL a politizat Institutul Cultural Român

„Evident toate personalităţile culturii române, personalităţile veritabile pot avea opţiunea lor politică oricât de fierbinte, dar instituţia că atare trebuie să se situeze undeva deasupra acestor lucruri şi din punctul meu de vedere credibilitatea PDL, astăzi, spunând aceste lucruri, tinde spre zero, nu zic zero, pentru că sunt tolerant”, a adăugat acesta.

Reprezentanţii Partidului Democrat Liberal au susţinut că USL a distrus Institutul Cultural Român prin numirea liberalului Andrei Marga în fruntea ICR. Într-un comunicat transmis luni presei, democrat-liberalii au arătat că situaţia privind conducerea actuală a ICR ar fi putut fi evitată dacă majoritatea parlamentară ar fi ţinut cont de recomandările PDL referitoare la necesitatea numirii unui „profesionist” în funcţia de preşedinte al institutului.

Citeşte şi: Cât a cheltuit Marga din bugetul ICR pentru 2013

Cele mai citite

Protest major în București: George Simion estimează peste 50.000 de participanți și cere demisia președintelui Klaus Iohannis

Protestul organizat de AUR va începe la ora 14:00 în Piața Universității, urmând ca la ora 15:00 manifestanții să pornească pe traseul Piața Victoriei...

OMV Petrom anunță disponibilizări colective: 184 de angajați vizați, începând cu februarie 2025

Această decizie vine pe fondul unui context economic dificil, care a generat deja valuri de concedieri în mai multe sectoare Compania OMV Petrom a notificat...

Carburanții din România, mai scumpi decât în multe state europene, din cauza accizelor

Pe 1 ianuarie 2025, Guvernul României a implementat o nouă majorare a accizelor la carburanți, ceea ce a condus la creșteri de preț Carburanții din...
Ultima oră
Pe aceeași temă