Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că în ceea ce priveşte conducerea unei comisii de revizuire a Constituţiei, faptul că nu este jurist este „o falsă problemă”. El a precizat că revizuirea Legii fundamentale este „o lucrare politică” şi nu un act notarial, potrivit Mediafax.
Antonescu a fost întrebat de jurnalişti cum va putea conduce comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei în condiţiile în care nu are calitatea de jurist.
„Dacă vom lua această decizie, o voi conduce pentru că nu scrie nicăieri că trebuie să fii jurist, nu mă angajez avocat în cauza cuiva, nu sunt procuror, nu sunt judecător, nu sunt magistrat, sunt un om politic care eventual – dacă luăm această decizie – voi conduce o comisie care are de realizat o lucrare politică. O Constituţie este o lucrare politică, nu este un proces nu este un act notarial, nu este o sentinţă judecătorească. Evident că la discuţia despre modificarea Constituţiei, ca de altfel la discuţia despre orice lege, oricât de minoră în aparenţă, există o asistenţă juridică, există un punct de vedere al juriştilor şi fără îndoială la o discuţie despre Constituţie care va avea un orizont foarte larg public şi de asemenea o dezbatere temeinică în Parlament, punctele de vedere acolo unde ne sunt necesare, tehnice, juridice, vor fi ascultate. E o falsă problemă”, a susţinut Antonescu.
Surse din USL au declarat anterior că Uniunea susţine varianta organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei în luna septembrie, iar preşedintele PNL, Crin Antonescu, să devină preşedintele Comisiei parlamentare care va întocmi proiectul noii legi fundamentale.
Premierul Victor Ponta a declarat marţi că susţine ideea ca preşedintele PNL, Crin Antonescu, să coordoneze comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, precizând că acesta poate acoperi „politic” această dezbatere, atât ca preşedinte al Senatului, cât şi ca viitor candidat la prezidenţiale.