1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportAndronescu:Dacă se decide că teza lui Ponta este plagiat, ar putea fi...

Andronescu:Dacă se decide că teza lui Ponta este plagiat, ar putea fi desfiinţată şcoala de doctorat

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, că dacă în Consiliul Naţional de Etică se stabileşte că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desfiinţarea şcolii de doctorat, relatează Mediafax.

Întrebată ce va face dacă în Consiliul Naţional de Etică se va stabili că a fost vorba de un plagiat în cazul lucrării de doctorat a premierului Victor Ponta, ministrul Ecaterina Andronescu a spus că va face ce-i spune legea să facă.

„Se stabilesc nişte măsuri, mergând până la desfiinţarea şcolii de doctorat”, a precizat ministrul Educaţiei.

Consiliul Naţional de Etică este singura structură instituţională exclusiv competentă să se pronunţe pe cazuri ce pot constitui abateri ale demnitarilor de la normele de bună conduită, iar în acest context va analiza şi sesizarea premierului Victor Ponta, în vederea clarificării acuzaţiilor de plagiat, a precizat, miercuri, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), instituţie pe lângă care funcţionează CNE.

Precizările au fost făcute după ce teza de doctorat a premierului Victor Ponta a fost analizată în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare(CNATDCU) şi urmează să fie luată în discuţie în Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti.

Consiliul Naţional de Etică a fost sesizat de premierul Victor Ponta în vederea clarificării acuzaţilor ce i se aduc cu privire la teza de doctorat «Curtea penală internaţională». Pe baza consultării cu specialiştii, CNE urmează să analizeze şi să se pronunţe, a mai precizat ANCS.

Prevederile legale invocate de ANCS sunt OG 28/2011 privind modificarea şi completarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti (UB) a stabilit, miercuri, procedura de evaluare a autosesizării privind acuzaţiile de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta, procedură care vizează analizarea tezei de doctorat şi a surselor incriminate.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa din 29 iunie, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara atunci că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.

În ce priveşte bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta („Curtea Penală Internaţională”), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menţionată sursa, potrivit CNATDCU.

Liviu Pop, care a asigurat interimatul la conducerea Ministerului Educaţiei, a emis, înaintea şedinţei din 29 iunie, un ordin de reorganizare a CNATDCU şi a susţinut că acest for nu are competenţă să ia decizii legate de doctoratul lui Ponta.

Pop afirma că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Naţional de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.

La momentul lansării acuzaţiilor, Ponta declara că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii.

Premierul a transmis Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) o adresă prin care solicită să îi fie analizată teza de doctorat susţinută în 2003.

La 2 iulie, Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o „execuţie mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare, şi a precizat că nu va renunţa la titlul de doctor şi nici nu va demisiona.

Premierul este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Cele mai citite

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă