11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportAndrei Marga NU este în ţară. Audierea pentru şefia ICR, AMÂNATĂ

Andrei Marga NU este în ţară. Audierea pentru şefia ICR, AMÂNATĂ

Audierea fostului ministru Andrei Marga pentru şefia Institutului Cultural Român, care trebuia să aibă loc marţi dimineaţă, a fost amânată, senatorii din comisiile de cultură şi politică externă fiind anunţaţi prin SMS, potrivit unor surse parlamentare Marga fiind plecat din ţară, informează Mediafax.

Citeşte şi:

Andrei Marga NEAGĂ din nou că a colaborat cu Securitatea

Senatorul PSD Georgică Severin a declarat pentru Mediafax că în cursul dimineţii a primit un SMS prin care era anunţat de amânarea audierilor pentru conducerea ICR, fără a se preciza o altă dată sau motivul suspendării şedinţei.

Potrivit unor surse parlamentare, fostul ministru Andrei Marga este plecat din ţară, el nefiind anunţat despre aceste audieri în comisiile de specialitate ale Senatului.

Andrei Marga şi Horia Răzvan Gârbea urmau să fie audiaţi, marţi, de membrii comisiilor de cultură şi de politică externă ale Senatului, cei doi fiind propuşi să ocupe funcţia de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Institutului Cultural Român (ICR).

Propunerile au fost prezentate Biroului Permanent al Senatului de grupurile PSD şi PNL, PDL urmând să facă la rândul său o nominalizare pentru o funcţia de vicepreşedinte.

Prin modificarea legii privind funcţionarea Institutului, prin trecerea acestuia sub controlul Senatului, competenţa numirii Consiliului de coordonare, a celor 21 de membri, trece integral la Senat.

Numirea noii conduceri a ICR se face prin votul plenului Senatului, după ce candidaţii sunt audiaţi în comisiile de specialitate.

Şedinţa comună a comisiilor de politică externă şi de cultură pentru audierea candidaţilor pentru funcţii de conducere în cadrul Institutului Cultural Român era programată să înceapă la ora 9.00.

La începutul lunii august, Horia Roman Patapievici şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al ICR, gestul său fiind urmat de cel al vicepreşedinţilor Tania Mihăilescu şi Mircea Mihăieş. Patapievici anunţase, la sfârşitul lunii iunie, că întreaga conducere ICR îşi va da demisia dacă Curtea Constituţională va decide că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 27/ 2012, care prevede trecerea ICR de sub autoritatea preşedintelui sub cea a Senatului, este constituţională.

Fostul ministru de Externe Andrei Marga este susţinut de PNL şi PSD pentru a prelua şefia Institutului Cultural Român. Propunerea ca Andrei Marga să fie desemnat la preşedinţia ICR a primit un vot de susţinere din partea conducerii PNL. Ulterior, BPN al PSD a anunţat susţinerea acestei propuneri.

Scriitorul Horia Gârbea este preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, care face parte din USR.

Cele mai citite

România așteaptă decizia UEFA în cazul meciului cu Kosovo! Burleanu estimează un verdict favorabil

România a încheiat en-fanfare campania din Liga Națiunilor, cu o victorie categorică în fața Ciprului, scor 4-1, dar cazul meciului abandonat cu Kosovo rămâne...

Klaus Iohannis a semnat patru decrete care vizează modificări legislative și o eliberare din funcție

Unul dintre decrete vizează accesul echitabil la educație și dezvoltarea competențelor digitale în instituțiile de învățământ superior Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 19...

Fermierii britanici vor protesta împotriva „taxei pe tractoare” la Londra

Mii de fermieri britanici sunt așteptați în Piața Parlamentului, marți, pentru a protesta și împotriva anulării unei scutiri de impozite pe moștenire Măsura a ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă