3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPLUS contestă OUG 7 la toate curţile de apel din ţară şi...

PLUS contestă OUG 7 la toate curţile de apel din ţară şi solicită trimiterea acesteia la CCR

Potrivit unui comunicat transmis luni de Agerpres, PLUS va depune cereri la toate curţile de apel din ţară, prin care va solicita sesizarea CCR cu privire la neconstituţionalitatea OUG 7/2019.

„Sprijinim total acţiunile societăţii civile profund îngrijorate de situaţia din Justiţie şi de actele iniţiate de ministrul Justiţiei. E nevoie de acţiuni concrete care să permită constatarea şi eventuala anulare a ordonanţei prin care Tudorel Toader încearcă să subordoneze politic parchetele din România. Una dintre soluţiile posibile este această contestare la instanţele din toată ţara în speranţa că, astfel, se va ajunge rapid la Curtea Constituţională”, precizează preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.

Liderul PLUS susţine că ceea ce se petrece în România este un atac la statul de drept şi sistemul judiciar, fără nicio legătură cu vreun program economic sau cu apărarea drepturilor omului.

„Este mai mult decât reprobabil ce se întâmplă şi suntem decişi să folosim toate mijloacele legale accesibile. Fiecare cetăţean trebuie să înţeleagă că e nevoie să rezistăm şi să ne implicăm politic în aceste momente care vor defini România în anii care vin. Ceea ce se petrece nu are nicio legătură cu vreun program economic sau cu apărarea unor valori naţionale sau a drepturilor omului, aşa cum încearcă să mintă coaliţia guvernamentală. Este un atac la statul de drept şi la sistemul judiciar, astfel încât cei care i-au furat şi minţit pe cetăţenii acestei ţări să scape de puşcărie. Cu fiecare leu care s-a furat am fost păgubiţi cu toţii de spitale, de şcoli şi de şosele. Din acest motiv, suntem datori să luptăm cu toţii împotriva celor care distrug sistematic viitorul nostru şi al copiilor noştri”, arată Dacian Cioloş.

Cele mai citite

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă