Judecătorii au răsturnat decizia luată în urmă cu două zile, luni, când a fost discutată schimbarea încadrării juridice în cazul lui Cristian Popescu Pierdone, dar şi al funcţionarilor din cadrul Primăriei Sectorului 4.
Astfel, dosarul Colectiv s-a reunit din nou, iar Cristian Popescu Piedone, artificierii şi patronii Clubului vor fi judecaţi, din nou, în acelaşi dosar.
Curtea de Apel Bucuresti a stabilit următorul termen pe 22 septembrie.
După cinci ani procese, justiţia din România nu a dat încă un verdict definitiv în cazul incendiului din clubul bucureştean Colectiv, în urma căruia au murit 65 de oameni.
Primele condamnări s-au ponunţat în decembrie 2019, când Tribunalul Bucureşti a decis următoarele pedepse:
Cristian Popescu-Piedone (fost primar al sectorului 4 şi actual primar al sectorului 5) – 8 ani şi 6 luni de închisoare;
Alin George Anastasescu (patron Colectiv): 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare
Costin Mincu (patron Colectiv): 11 ani şi 8 luni de închisoare;
Cătălin Paul Gancea (patron Colectiv): 11 ani şi 8 luni de închisoare;
Antonina Radu (pompier ISU): 9 ani şi 2 luni de închisoare;
George-Petrică Matei (pompier ISU): 9 ani şi 2 luni de închisoare;
Aurelia Iofciu (angajată Primărie Sector 4): 8 ani de închisoare;
Luminiţa Larisa Ganea (consilier superior Primărie Sector 4): 7 ani de închisoare;
Sandra Ramona Moţoc (referent superior Primărie Sector 4): 3 ani de închisoare cu suspendare
Daniela Ioana Niţă (patron firmă de artificii): 12 ani şi 8 luni de închisoare;
Cristian Mihai Niţă (patron firmă de artificii): 3 ani şi 6 luni de închisoare;
Viorel Zaharia – pirotehnist – 9 ani şi 8 luni de închisoare;
Marian Moise – pirotehnist – 10 ani de închisoare;
Clubul Colectiv SRL – 470 de zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 de lei pentru ziua de amendă şi confiscarea sumei de 62.298 de lei Golden Ideas Fireworks Artists SRL – 470 de zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 de lei pentru ziua de amendă SC Noran Prompt Serv SRL – confiscarea sumei de 147.133 de lei.