13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPeste 39% dintre români vor merge „sigur” la vot pe 26 mai

Peste 39% dintre români vor merge „sigur” la vot pe 26 mai

Barometrul a fost realizat de Academia Română, LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”.

Sondajul de opinie este „cel mai amplu tablou al societăţii româneşti, pe toate dimensiunile: politică (alegerile europarlamentare), economică, socială,  etnică, religioasă, politică externă şi de securitate”.

Începând cu acest an, Academia Română va lansa, primăvara şi toamna, Barometrul de Opinie Publică al României.

Datele au fost culese în perioada 12 aprilie – 3 mai 2019, iar la sondaj au participat 1.050 de persoane cu vârste de 18 şi peste 18 ani.

„Datele politice sunt cele mai generatoare de interes. Nimeni nu spune din ce prezenţă au fost calculate cifrele anunţate la televizor în ultima lună. Lucrul acesta trebuie explicată. Nu putem vinde publicului orice cifră ca prognoză electorală. Exit-poll-urile sunt altceva. Trebuie privite cu mare precauţie sondajele de dinaintea alegerilor”, a explicat Darie Cristea, conferenţiar Universitatea Bucureşti.

76,4% dintre repondenţi sunt de părere că lucrurile în România merg într-o direcţie greşită. Procentul este asemănător cu cel din ultimii doi ani.

Legat de Europa, 54,7% sunt de părere că direcţia este bună şi 30,6% cred că merg într-o direcţie greşită.

„Creşte percepţia că în Europa lucrurile merg într-o direcţie bună. O observaţia interesantă, având în vedere  că Uniunea Europeană se confruntă cu scepticism”, a mai spus el.

Nivelul corupţiei, diferenţele dintre cei bogaţi şi cei săraci şi situaţia mediului înconjurător se numără între subiectele ce îi preocupă pe români.

Prezenţa la vot şi intenţia de vot pentru partide politice la alegerile europarlamentare

Sondajul e fotografia unui moment, dar are şi capacităţi de prognoză, a mai spus Cristea. „În România, la o întrebare simplă, reiese că 60% dintre populaţie merge la vot. Dacă observăm ce s-a întâmplat în trecut, vom vedea că nu a fost cazul…”.

Odată cu anunţul organizării referendumului, „ne aşteptam să potenţeze ideea de prezenţă la vot. Rămâne să vedem dacă suflul se va menţine până pe 26 mai”.

Fără a avea pretenţia de prognoză, ci interes faţă de alegeri, Cristea a prezentat rezultatele legat de întrebarea „pe o scală de la 1 la 10, indicaţi în ce măsură intenţionaţi să vă prezentaţi la vot pentru alegerile europarlamentare”, 10 fiind „sigur voi vota”. Atfel, 39,2% dintre cei care au răspuns au spus că sigur vor merge la vot. Acest procent ar însemna o creştere cu peste 7% faţă de prezenţa la vot din 2014.

Cei care sigur merg la vot au ales: PSD – 26,4 %, PNL – 26,1%, Alianţa 2020 – 20,1%, Pro România – 8,5%, ALDE – 8,2%, UDMR – 4%, PMP – 3,5%, şi UNPR – 1%.

Legat de referendum, 59% dintre cei chestionaţi au fost de acord cu faptul că preşedintele Klaus Iohannis a decis convocarea unui referendum privind situaţia Justiţiei, iar 23,8% nu au fost de acord.

Armata, Biserica Ortodoxă Română şi Academia Română sunt instituţiile care suscită cea mai de încredere, urmate de Poliţie, în timp ce NATO (56,1%) şi Uniunea Europeană (55,3%) sunt instituţiile internaţionale cele mai de încredere pentru cei care au răspuns sondajului.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă