6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPeste 3.000 de pompieri au intervenit în zonele afectate de ploi abundente

Peste 3.000 de pompieri au intervenit în zonele afectate de ploi abundente

Potrivit unui comunicat al IGSU transmis vineri AGERPRES, peste 3.200 de pompieri militari au intervenit, de joi dimineaţa până vineri dimineaţa, în zonele aflate sub incidenţa atenţionărilor hidrometeorologice.

„Ploile abundente, scurgerile de pe versanţi şi viiturile rapide au produs efecte în judeţele Bistriţa Năsăud, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Teleorman, fiind afectate 22 de localităţi. Misiunile derulate au vizat evacuarea apei din 73 de subsoluri şi beciuri, 30 de gospodării, 17 case şi 4 obiective sociale. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca aceste incidente să nu genereze victime în rândul cetăţenilor”, se precizează în comunicat.

Din cauza existenţei riscului de revărsare a râului Luţ, pentru protecţia populaţiei şi a locuinţelor din localitatea Voivodeni, Mureş, salvatorii şi autorităţile locale au acţionat pentru ridicarea unui dig de protecţie din saci de nisip.

În prezent, nu sunt intervenţii în desfăşurare.

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...
Ultima oră
Pe aceeași temă