3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPeste 27 de tone de peşte, confiscate de poliţişti

Peste 27 de tone de peşte, confiscate de poliţişti

Potrivit unui comunicat al IGPR citat de Agerpres, poliţiştii au efectuat verificări şi controale, la nivel naţional, pe apă şi pe uscat, pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, a transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a peştelui şi produselor din peşte. Astfel, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică a Poliţiei Române, poliţiştii au continuat acţiunile pentru protejarea fondului piscicol.

Au fost organizate aproape 7.400 de acţiuni şi controale, dintre care 3.142 au fost efectuate în apele continentale, 55 în cele maritime teritoriale, 1.843 pe linia legalităţii transportului peştelui şi a produselor din peşte, 1.190 pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării peştelui şi produselor din peşte. De asemenea, 423 de controale au fost efectuate în amenajări piscicole şi asociaţii de profil.

Pe parcursul acestor acţiuni şi controale au fost verificate aproape 4.500 de societăţi comerciale, pieţe, târguri, amenajări piscicole şi asociaţii de profil. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 1.262 de infracţiuni, fapte pentru comiterea cărora sunt cercetate penal peste 1.000 de persoane.

De asemenea, poliţiştii au aplicat peste 1.100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 257.000 de lei şi au confiscat peste 27 de tone de peşte şi 46 de kilograme de icre, fără documente legale de provenienţă. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării aproape 3.000 de unelte de pescuit, 71 de ambarcaţiuni, 39 de motoare de ambarcaţiuni şi 11 autovehicule.

Cele mai citite

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...
Ultima oră
Pe aceeași temă