21.7 C
București
duminică, 14 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPaşcan (PMP): Ministerul Educației vrea să educe părinţii împotriva familiei tradiţionale

Paşcan (PMP): Ministerul Educației vrea să educe părinţii împotriva familiei tradiţionale

“Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat o dezbatere publică pe un proiect de strategie naţională de educaţie parentală, care urmează să fie adoptat prin lege. Ideea pare simplă: se introduce o nouă profesie/ ocupaţie, de educator parental; se creează un sistem naţional de educatori parentali; aceştia vor educa pe părinţi şi părinţii vor educa pe copii. În acest sens, Academia Română a exprimat o poziţie oficială constatând că proiectul MEN nu are nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic. Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu ‘omul nou’, fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate”, a arătat Marius Paşcan.

Acesta a spus că, în anul Centenarului Marii Uniri, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, “educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională”.

Deputatul consideră că faptul că acest document a fost precedat de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea sa la nivel de “strategie naţională” a României.

“Acceptarea ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susţinut de instituţii străine, finanţate de statul român cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare şi bună administrare a şcolilor. În plus, introducerea amintitei strategii ar agrava şi mai mult situaţia disperată a copiilor fără părinţi, care ar urma să fie educaţi într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale. (…) În concluzie, Academia Română consideră că proiectul de strategie de educaţie parentală este inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniţi să-şi conserve specificul naţional în cadrul european”, a arătat Marius Paşcan.

Cele mai citite

După atacul Iranului asupra Israelului, “România este alături de Israel”, anunță Nicolae Ciucă

"România este alături de Israel și poporul israelian", anunță președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, în urma atacului Iranului asupra Israelului. "România este alături de Israel...

Un nou gol pentru George Pușcaș în Serie B

Internaționalul român George Puşcaş a marcat un nou gol pentru Bari, care a fost învinsă cu scorul de 2-1, în deplasare, de Como, într-o...

Nadia Comăneci o susține pe Simona Halep. “Tenisul avea nevoie de ea”

Revenirea Simonei Halep pe terenul de tenis a fost salutată de numeroase personalități, printre care și legenda gimnasticii Nadia Comăneci (62 de ani). Fosta...
Ultima oră
Pe aceeași temă