Comisia pentru petiții a Parlamentului European a luat în discuție, în ziua de miercuri, 24 februarie 2021, trei petiții care privesc gestionarea situației ursului brun în România.
În acest context, eurodeputatul Vincze Loránt (UDMR) a susținut, în fața Comitetului pentru Petiții, un document înaintat Parlamentului European de reprezentanții Consiliilor Județelor Harghita, Mureș, Covasna și Brașov.
Eurodeputatul Vincze Loránt a subliniat că este o situație unică care necesită o soluție unică pentru aceste județe. Eurodeputatul consideră că responsabilitatea principală pentru această problemă revine Ministerului Mediului și Guvernului, care trebuie să fie presat pentru a găsi o soluție.
„Trebuie să arătăm foarte clar Parlamentului European și Comisiei Europene că această situație are nevoie de o rezoluție urgentă. Este vorba despre protecția naturii și a mediului, ursul este o specie protejată, dar este un animal carnivor care dacă nu se face nimic numărul de exemplare crește și vorbim de pagube de milioane de euro. Comisia spune că Guvernul trebuie să facă ceva, că Ministerul Mediului ar trebui să ia măsuri. Dar asta nu se întâmplă. De câteva săptămâni am vorbit cu Ministrul Mediului, dl. Tánczos Barna, iar el a promis că ministerul va adopta cât de curând un plan de management al marilor carnivori, care odată implementat va rezolva această problematică. Este clar că România are pârghiile legale pentru a face o strategie adevărată pentru a proteja oamenii și bunurile”, a arătat Vincze Loránt.