Potrivit datelor Transgaz (operatorul Sistemului Național de Transport), de la începutul lunii mai și până în prezent, producția locală a fost constantă, în jurul a 270.000 de MWh zilnic, adică aproximativ 30 de milioane de metri cubi. Spre comparație, media consumului într-o zi de iarnă este de 50-55 de milioane de metri cubi, mergând spre 60 de milioane dacă este ger. Vremea frumoasă de la începutul acestei luni a făcut ca populația să consume puține gaze, doar 110.000 de MWh, ceea ce nu este deloc curios, spre deosebire însă de consumul industrial, care este aproximativ egal cu cel casnic, fapt cu adevărat curios. În mod normal, firmele consumă de 2-2,5 ori mai mult decât populația pe parcursul unui an.
Acum consumurile sunt egale, dacă luăm în calcul și importurile, care se duc exclusiv către industrie, având în vedere prețurile mai bune de la Baumgarten, Viena. Pentru că producția rămâne constantă (Romgaz și Petrom nu pot ajusta, pe termen scurt, producția în funcție de consum, pentru că este un indicator relativ inelastic la piață), cantități mari de gaze sunt stocate în depozite. Analizând situațiile publicate de Transgaz, vedem cum, în prima săptămână a lunii mai, între 130.000 și 140.000 de MWh intră zilnic în depozite, adică exact jumătate din producția curentă. Este un semnal deloc îmbucurător pentru industria din România, care nu este capabilă să consume gazele produse local, care sunt astfel stocate pentru viitorul sezon rece.
Mai mult, parte din producția locală a Romgaz și Petrom este înlocuită de importurile din Austria, via Ungaria, care sunt mai ieftine decât ceea ce se vinde pe piața liberă din România. Pe de altă parte, sigur, se poate considera că, făcând stocuri masive de pe acum, populația este asigurată pentru la iarnă, însă ciclul de inserție în depozite ține până la 1 noiembrie, astfel că motive pentru a stoca masiv încă de pe acum nu prea sunt. Este însă o necesitate stringentă a SNT, pentru că trebuie făcut ceva cu gazul extras, care nici nu poate fi încă exportat, din motive de deficiențe fizice la sistemul de interconectori cu vecinii.
Pentru a fi mai clari, trebuie spus că diferențe mari, într-o perioadă scurtă, în producția de gaze afectează conductele Transgaz. Presiunea oscilantă poate duce chiar la tragedii, adică explozii ale conductelor, iar Transgaz are indicatori ai criticității care sunt urmăriți periodic (anul trecut, SNT a mai trecut printr-o perioadă de criticitate datorată consumului scăzut). Prin urmare, gazul trebuie să curgă, fie că este de la sondă la consumator, fie de la sondă către depozit.
Anul acesta, ANRE a stabilit un stoc obligatoriu de gaze de 2,3 miliarde de metri cubi, care trebuie constituit de mai mulți operatori din piață, cantitățile cele mai mari fiind în dreptul ENGIE și E.ON, cei mai mari operatori de pe piața reglementată. Gazele provin în exclusivitate din intern, ANRE emițând o directivă expres în acest sens. Producția totală anuală a României este de circa 10 miliarde de metri cubi (5,5 miliarde Romgaz, 4,5 miliarde Petrom), încă 1 miliard de metri cubi se importă, din Rusia sau de la hub-ul de gaze din Viena, unde sunt, de fapt, tot gaze rusești.
Gaz rusesc din Viena pentru firmele românești
Preţul de bursă local al gazului a scăzut, odată cu vremea caldă şi cu sfârșitul ciclului de extracţie din depozite – 1 aprilie 2019. Potrivit datelor Bursei Române de Mărfuri, acum se fac tranzacţii la 78-80 de lei/MWh, corespunzător unei scăderi de peste 20% faţă de în urmă cu două luni, când preţul de piaţă era cel puţin 100 de lei/MWh (fără a socoti tariful de depozitare).
Dar din import este încă și mai ieftin. Cotațiile de piață la zi de la Baumgarten, Viena, arată tranzacții efectuate la 16-16,5 euro euro/MWh, adică până la 73-75 lei/MWh, deci sub nivelul din România, incluzând și transportul. În aceste condiții, nu este de mirare că intră cantități mari de gaze în țară din import, cu atât mai mult cu cât contractele futures încheiate arată că, în următoarele două trimestre, prețul gazului la Baumgarten nu trece de 16 euro. Din datele Transgaz, între 30 și 40.000 de MWh intră zilnic în România din Ungaria, prin conducta Arad-Szeged, și nu de acum, ci de două luni. De precizat că, de la 1 aprilie, importurile din Rusia, prin Ucraina, au încetat, pentru că nu există consum intern suficient și pentru acestea. În schimb, din Ungaria, continuă în bandă de 40 MWh, pentru că prețul este mai bun decât la intern. Pe lângă aceasta, intră ocazional și mici cantități, până în 2.000 de MWh, din Bulgaria, prin Ruse-Giurgiu.
Importurile reprezintă, astfel, 15-20% din producția locală, un lucru inedit pentru această perioadă a anului, când importurile erau aproape inexistente. “Iarnă caldă, au rămas multe gaze în depozite peste tot în Europa, care au fost aruncate acum pe piață. Ieftinirile ar putea continua. Din import e mai ieftin.
Producătorii locali ar putea avea unele probleme să mai găsească clienți, având în vedere că au competiție importantă”, spune o sursă din piață.
