„Iertarea… creează comunităţi, aduce linişte şi pace”, a declarat suveranul pontif în faţa mulţimii reunite la Vatican. El s-a folosit de această ocazie şi pentru a mulţumi credincioşilor din Roma şi din lumea întreagă care i-au transmis felicitări şi urări de Crăciun. Apoi, papa a cerut iertare unora dintre ei: „Nu voi putea să răspund tuturor”.
Papa Francisc a oficiat rugăciunea Angelus la ora prânzului (11:00 GMT), pe care a încheiat-o cu o binecuvântare adresată mulţimii reunite în Piaţa Sfântul Petru şi tuturor catolicilor din lume.
Această ceremonie de Sfântul Ştefan a avut loc la o zi după ce suveranul pontif a lansat un apel global la „fraternitate” în tradiţionalul mesaj „Urbi et Orbi” („Către oraş şi lume”) rostit în cadrul binecuvântării sale de Crăciun.
Mesajul „Urbi et Orbi” este rostit cu ocazia Crăciunului şi a Paştelui, dar şi după alegerile papale, şi oferă iertarea păcatelor, atât pentru cei prezenţi la ceremonie, cât şi pentru cei care o urmăresc la radio sau la televizor.
Rugăciunea Angelus este rostită în mod tradiţional de trei ori pe zi de catolici, la orele 06:00, 12:00 şi 18:00, şi este însoţită de sunetele clopotelor din bisericile creştine.