Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală a anunţat, miercuri, că în total au fost şase persoane suspecte de infectarea cu această bacterie, dintre care trei au murit, iar o altă persoană, o femeie, se află în stare gravă. În celelalte cazuri, nu au fost încă primite rezultatele de la Institutul Cantacuzino.
„Sunt trei persoane care au decedat. De la Institutul Marius Nasta s-au recoltat probe. Din cei şase pacienţi, o pacientă a urcat pe secţie, trei au decedat şi mai e un pacient în stare foarte gravă”, a declarat Beatrice Mahler.
Direcţia de Sănătate Publică a decis, marţi, oprirea activităţii blocului operator şi a secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Institutului „Marius Nasta” din Capitală deoarece rezultatele analizelor privind infecţiile intraspitaliceşti nu au fost conforme. Colectivul de epidemiologi din cadrul DSPMB a considerat necesară instituirea unor măsuri mai severe de combatere şi limitare a infecţiei cu Acinetobacter baumanii în cadrul institutului.
Ancheta DSP Bucureşti în Institutul Naţional de Pneumftiziologie “Marius Nasta” a fost demarată în seara de 9 februarie, după ce managerul Institutului a anunţat reprezentanţii DSP despre identificarea unor cazuri de pacienţi cu infecţii nososcomiale în secţia de Terapie Intensivă a unităţii sanitare. Săptămâna trecută, doi pacienţi au murit la Institutul Marius Nasta din Bucureşti, a precizat managerul instituţiei Beatrice Mahler, precizând că persoanele sufereau de alte afecţiuni şi aveau şi infecţii nosocomiale. Internările în Secţia de Terapie Intensivă sunt limitate.