12 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiNATO nu va răspunde simetric, dar pregătește măsuri legate de Rusia

NATO nu va răspunde simetric, dar pregătește măsuri legate de Rusia

Liderul de la Casa Albă susține că decizia de a reduce efectivele trupelor americane din Germania este doar o sancțiune la adresa Germaniei, pe motiv că nu a acceptat cererea SUA de a-și mări cheltuielile militare până la nivelul de 2 la sută din PIB (cerere adresată tuturor țărilor NATO, și pe care România a acceptat-o).

Europenii se tem însă că această decizie a SUA va afecta nu doar Germania ci va slăbi apărarea întregii Europe în fața Rusiei.

„Din punct de vedere al modului în care Federația Rusă își întărește în mod substanțial capacitățile militare, în special prin prisma rachetelor de tip SSC8 dar și a altor tipuri de armamente, folosirea Crimeei ca punte de proiecție către Orientul Mijlociu și către Mediterană, aceste lucruri sunt de interes imediat pentru noi și pentru planificatorii noștri militari. NATO nu intenționează să răspundă identic, simetric cu ce face Rusia, dar gândim un pachet de măsuri politice, militare, inclusiv o arhitectură care să ne permită să facem față provocărilor. Lucrurile sunt în derulare”, a explicat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, fost ministru de Externe al României.

Evident, Rusia nu a încetat să monitorizeze evoluțiile de la nivelul NATO, și, nu în ultimul rând, pe cele din România. Imediat după ce CSAT, sub conducerea președintelui Iohannis, a aprobat Strategia Națională de Apărare pentru perioada anilor 2020 – 2024, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei a susținut că noua Strategie va permite acumularea de trupe NATO în regiunea Mării Negre, ceea ce va accentua instabilitatea în regiune.

Se poate presupune că această declarație politică, emisă acum două săptămâni,  va fi urmată, din partea Rusiei, și de măsuri militare. Unele vizibile, altele nu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Recuperare-miracol! Mihai Lixandru revine pe teren mai repede decât se aștepta

Mijlocașul Mihai Lixandru, accidentat grav în luna octombrie, a făcut deja progrese notabile și va fi disponibil pentru FCSB începând cu luna martie, într-un...

Horoscop 9 ianuarie 2025. Astrele le aduc un context diversificat celor 12 semne zodiacale

Horoscop 9 ianuarie 2025. Astrele le aduc un context diversificat celor 12 semne zodiacale, cu provocări și oportunități care variază în funcție de fiecare...

Fost ministru de Finanțe: „Scăderea pragului ar putea duce la diminuarea fondurilor la buget”

„Ordonanța trenuleț,” publicată recent în Monitorul Oficial, introduce schimbări semnificative în regimul fiscal aplicabil microîntreprinderilor. Începând din 2025, pragul veniturilor pentru care firmele pot beneficia...
Ultima oră
Pe aceeași temă