Şora a scris: „Nici disperarea, nici lehamitea, nici sila nu sunt constructive. Nu poţi clădi ceva solid şi viabil cu greaţă, din repulsie pentru cei aflaţi la putere. Nu poţi trăi cu lehamitea atârnată de gât. Aceea nu este viaţă”.
El este de părere că „o dictatură nu apare ca o zână îmbujorată, bătând diafan în geam – toc-toc – „Bună dimineaţa. Sunt dictatura!. Dacă nu ne adunăm, om cu om, cât mai repede, vom deveni în curând provincie rusească. Şi nu, nu va fi ca în 1948, când aveam cizma bolşevică pe grumaz, când nu ştiam unii de alţii, când nu exista nicio sursă credibilă de informare, nici precedent în istorie. Va fi mult mai rapid şi mult mai pervers. Nu veţi auzi vorbindu-se ruseşte pe străzi şi în toate instituţiile, ci tot româna aceea stricată, precară şi agramată a românilor noştri get-beget, căţăraţi la conducerea ţării. Nu veţi vedea cozorocul Armatei Roşii, ci bastoanele Jandarmeriei române”.
Scriitorul a făcut apel la proteste. „Avem, faţă de anii ’50, acest avantaj tehnologic: putem comunica liber. Ne putem încă citi, auzi, organiza: om cu om. Şansa aceasta (căci este o şansă) nu trebuie irosită vărsându-ne năduful ori lamentându-ne pe facebook, ci adunându-ne: om cu om – şi făcând-o în chip inteligent şi eficient”.
Mihai Şora avertizează: „Nu vă amăgiţi cu iluzia că nu vor putea frauda alegerile! Că veţi sta cu ochii în patru, atenţi la mişcările lor. Dacă sunt capabili să-şi facă un Parchet pentru a controla magistraţii, înseamnă că pot – în realitate – face orice. Nu vă amăgiţi cu iluzia că, dând bir cu fugiţii, plecând pe alte meleaguri, într-o altă ţară, veţi trăi liniştiţi şi senini: spectacolul ţării voastre muribunde vă va urmări pretutindeni”.
„Niciodată protestele noastre nu au fost mai necesare. Eu, unul, voi continua să protestez în Piaţa Victoriei”, este îndemnul filosofului.
