2.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialTemperaturi-record de Crăciun, în Europa şi America

Temperaturi-record de Crăciun, în Europa şi America

Termometrele indică temperaturi-record, pentru această perioadă, atât în Europa, cât şi în America, astfel că acest Crăciun poate fi considerat unul dintre cele mai călduroase din istorie, informează Le Figaro, citat de Mediafax.

Temperaturile minime, prognozate de Meteo-France, pentru ziua de vineri, sunt cuprinse între 5 şi 10 grade Celsius şi maxime între 11 şi 15 grade în partea de nord a Franţei, iar în sud sunt situate între 14 şi 19 grade. Astfel, temperaturile sunt în medie cu 8-10 grade mai mari decât mediile anuale şi se situează la niveluri-record pentru perioada de Crăciun.

„Este cel mai cald (Crăciun) din Franţa de la începutul măsurătorilor meteo şi, fără îndoială, nu a mai existat o lună decembrie atât de caldă la Paris din 1658”, a declarat meteorologul Frédéric Decker, de la Meteonews.fr, pentru Le Parisien 

Temperaturile sunt la fel de ridicate în restul Europei, dar şi dincolo de Atlantic. Joi, la New York s-au înregistrat 22,2 grade Celsius, o temperatură care nu s-a mai măsurat într-o zi de 24 decembrie din 1871. În aceste condiţii, turiştii s-au plimbat prin Manhattan îmbrăcaţi în tricouri, iar o artistă cânta pe stradă purtând doar un costum de baie.

În Virginia, portul Norfolk a înregistrat un alt record, de 28 de grade Celsius. Temperaturi ridicate s-au înregistrat şi în Canada, cu peste 21 de grade Celsius la Saint-Anicet, în Quebec.

La Londra, trecătorii au profitat de asemenea de căldură şi s-au întins pe iarbă în parcuri. De altfel, în Marea Britanie narcisele deja au înflorit, fără ca măcar să fi început iarna.

În staţiunile montane din Germania şi Franţa, zăpada poate fi văzută doar pe mici porţiuni, astfel că pasionaţii de schi nu pot practica sportul preferat, întrucât instalaţiile de zăpadă artificială nu fac faţă pe temperaturi de aproape 15 grade Celsius.

Unele persoane au stat la soare în parcul Villa Borghese din Roma sau pe plaja Alimos din apropiere de Atena.

Şi la Moscova a fost cald, astfel că oamenii se plimbau fără căciulă prin Piaţa Roşie, în condiţiile în care joi au fost măsurate 10 grade Celsius, un record pentru Ajunul Crăciunului. La începutul săptămânii, patinoarul artificial din Piaţa Roşie s-a închis „din motive tehnice”, în timp ce cele 1.200 de patinoare naturale din capitala rusă nu au fost deschise deloc sezonul acesta.

Cele mai citite

Șef serviciu secret Germania: Un război direct al Rusiei cu NATO este foarte probabil

Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în calcul invocarea articolului 5 al clauzei...

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...

Protestele împotriva lui Călin Georgescu continuă. Ambasada SUA a reacționat la situația creată

Iau amploare protestele după intrarea în turul doi a lui Călin Georgescu. Mii de tineri au ieşit din nou în stradă, aseară, şi i-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă