5.6 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSpecialWikiLeaks: Edward Snowden ar putea rămâne definitiv în Rusia

WikiLeaks: Edward Snowden ar putea rămâne definitiv în Rusia

Fostul consultant informatic al NSA Edward Snowden ar putea rămâne definitiv în Rusia dacă Statele Unite vor continua să „hărţuiască” ţările care au legătură cu acest caz, anunţă organizaţia WikiLeaks, citată de Mediafax.

„Snowden ar putea rămâne definitiv în Rusia din cauza anulării paşaportului său şi hărţuirii statelor terţe. Oamenii de la Departamentul de Stat american nu sunt prea inteligenţi”, precizează WikiLeaks.

Site-ul WikiLeaks îi oferă asistenţă juridică lui Snowden şi îi plăteşte călătoriile.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, afirmă că Edward Snowden, fostul consultant NSA dat în urmărire de Statele Unite, se află în continuare în zona de tranzit a unui aeroport din Moscova. Putin a explicat că între Rusia şi Statele Unite nu există niciun acord de extrădare, subliniind că ar fi bine pentru Snowden să aleagă cât mai repede destinaţia.

Citeşte şi: Putin: Snowden se află în zona de tranzit a unui aeroport din Moscova

Înainte de anunţul făcut de Putin, nu era clar unde se afla Edward Snowden, fostul consultant al NSA aflat la originea dezvăluirilor despre programele Statelor Unite de interceptare a comunicaţiilor. „Sosirea la Moscova a lui Edward Snowden a fost surprinzătoare în totalitate”, a subliniat Vladimir Putin, respingând acuzaţiile Washingtonului. „Toate acuzaţiile la adresa Rusiei ţin de emoţia momentului şi sunt inadecvate”, a insistat liderul rus.

„Domnul Snowden este un om liber. Cu cât îşi va alege mai rapid destinaţia finală, cu atât va fi mai bine, pentru el şi pentru Rusia”, a subliniat Putin, excluzând posibilitatea aplicării unor măsuri împotriva acestuia.

Statele Unite au somat, marţi, Rusia să îl predea pe fostul consultant al agenţiei americane de informaţii NSA Edward Snowden, ajuns duminică la Moscova de la Hong Kong.

Cele mai citite

CCR dă un ghiont României spre haos

România traversează un moment tensionat pe scena politică, amplificat de o decizie recentă a Curții Constituționale (CCR), care a hotărât renumărarea tuturor voturilor,...

Cine are voie să participe la renumărarea voturilor de la prezidențiale

Procesul de renumărare a voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale a început joi, după decizia Curții Constituționale, conform dispozițiilor Biroului Electoral Central...

Rusia susține că a doborât 47 de drone ucrainene; un incendiu major a izbucnit în regiunea Rostov

Armata rusă a anunțat vineri că a interceptat 47 de drone ucrainene lansate în noaptea precedentă, majoritatea având ca țintă regiunea Rostov, situată la...
Ultima oră
Pe aceeași temă