0.4 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSpecialPremierul Turciei denunţă lovitura de stat din Egipt

Premierul Turciei denunţă lovitura de stat din Egipt

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, afirmă că Mohamed Morsi este singurul preşedinte legitim al Egiptului, chiar dacă el a fost demis de armată, scrie ziarul turc Today’s Zaman, citat de AFP, potrivit Mediafax.

„În acest moment, din punctul meu de vedere, preşedintele Egiptului este Morsi, întrucât a fost ales de popor”, a declarat Erdogan.

„A nu ţine cont de această situaţie înseamnă a ignora poporul egiptean. (…) Am respecta regimul actual dacă ar fi rezultat în urma alegerilor, nu a unei lovituri de stat”, a insistat premierul conservator turc.

Egiptul traversează o perioadă de criză care a atins punctul culminant pe 3 iulie, când armata l-a demis pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, în ceea ce mulţi analişti consideră a fi o lovitură de stat militară. În prezent, preşedinte interimar al Egiptului este Adly Mansour, şeful Curţii Constituţionale.

Citeşte şi Washingtonul cere eliberarea lui Mohamed Morsi

Egipt: Amnesty International denunţă folosirea „disproporţionată” a forţei

Cele mai citite

Libanul are ca prioritate trasarea granițelor terestre și maritime cu Siria

Premierul libanez Najib Mikati a declarat, sâmbătă, în cursul primei sale vizite la Damasc de la căderea regimului Bashar al-Assad, că trasarea granițelor terestre...

Germania: Olaf Scholz este candidat principal al SPD în alegerile parlamentare din februarie

Social-democrații germani (SPD) l-au confirmat sâmbătă pe cancelarul Olaf Scholz ca principal candidat al partidului în alegerile parlamentare din februarie, relatează DPA. Doar câțiva delegați...

Peste 30 de răniți după ciocnirea violentă a două tramvaie la Strasbourg

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg, Franța în tunelul care duce la gara oraşului. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite...
Ultima oră
Pe aceeași temă