Ex-analistul NSA pare să fi dejucat toate tentativele de a fi localizat. Din Hawaii, unde lucra, Ed Snowden a plecat în Hong Kong şi după 5 iunie a multiplicat dezvăluirile privind operaţiunea NSA de supraveghere a comunicaţiilor în SUA şi în străinătate. Duminică se pare că a luat un avion spre Moscova şi de atunci nu se mai ştie nimic despre locul unde s-ar afla. A părăsit Rusia pentru Ecuador, unde a cerut azil politic? A pus cu adevărat piciorul în Rusia? Luni, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin declara că „nu avem nici o informaţie pe acest subiect”, ceea ce nu a fost pe placul Washingtonului, care suspectează Moscova că ajută „trădătorul” să fugă şi cere insistent extrădarea acestuia. Ieri, în plin mister privind localizarea lui Snowden, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, declara că americanul „nu a traversat frontiera rusă” şi Rusia nu are nimic de-a face cu deplasările acestuia prin lume. Un singur om pare a şti ceva – australianul Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, refugiat la ambasada ecuadoriană din Londra. El a anunţat că Snowden se află în siguranţă şi circulă cu documente de călătorie pentru refugiaţi, furnizate de guvernul de la Quito, documente cu care Edward Snowden a putut părăsi Hong Kong duminică.
Interesul FSB
De ce ar fi plecat Snowden din Hong Kong spre Moscova? Din aeroportul moscovit Şeremetievo a dispărut luni şi s-a speculat că s-ar fi îmbarcat într-un avion ce pleca spre Cuba, dar alarma a fost falsă. Se presupune că a reuşit să plece totuşi spre Caracas sau Quito. Se presupune… Afacerea Snowden se adaugă listei afacerilor care tensionează relaţiile ruso-americane – Magniţki, Iran, Siria, drepturile omului, diferite diferende comerciale – şi aprind mai tare tensiunile deja vii, deşi ţinute în surdină, dintre Moscova şi Washington.
Ce face Snowden în Rusia? De ce a dispărut pentru un timp? Serviciile secrete şi cele de contraspionaj din Rusia au multe întrebări de pus unei persoane atât de bine informate, declara o sursă a acestor servicii, citată de Interfax. Snowden prezintă un mare interes pentru FSB, în special pentru că poate oferi informaţii despre aspectele tehnice ale interceptării datelor.
În culise
În spatele agitaţiei produse Snowden, în culise s-a angajat o partidă de şah geopolitică planetară între America şi regimuri autoritare dornice să reprezinte tabăra opoziţiei faţă de Washington. Iritat de decizia Hong Kongului de a-l lăsa să plece pe Snowden, americanii arată spre China şi Rusia, convinşi că el nu ar fi putut scăpa niciodată fără ajutorul lor. Afacerea Snowden s-a transformat dintr-o afacere de scurgere de informaţii într-una politică între marile puteri ale lumii, consideră Bruce Riedel, fost analist CIA. „Tânărul a devenit un pion într-un joc global de putere”. Unii analişti se întreabă dacă informaticianul de 29 de ani nu a fost manipulat de China şi de Rusia de la început. După înfrângerile din Hong Kong, Beijing şi Moscova, Washingtonul a trecut la un joc defensiv şi încearcă să intervină pe lângă ţările latino-americane care ar putea servi ca pistă de aterizare pentru Snowden, precum Ecuador, Venezuela sau Cuba. Ca atare, Departamentul de Stat a avertizat „guvernele din emisfera occidentală” că Edward Snowden este căutat pentru crimă gravă şi nu trebuie autorizat să călătorească pe liniile internaţionale.
Clandestin
Venit la Hong Kong, Snowden a petrecut peste o lună în semi-clandestinitate, cu teama de a fi arestat şi închis şi de a petrece un timp fără calculatorul său, în aşteptarea extrădării în SUA. Un misterios intermediar l-a contactat pe tânărul american în numele guvernului din Hong Kong pentru a-l avertiza că nu va putea scăpa de o procedură de examinare a cererii americane de extrădare şi l-a asigurat că autorităţile nu vor încerca să-l aresteze dacă va părăsi teritoriul cât mai curând. Se întâmpla vinerea trecută şi Snowden a decis să schimbe aerul. Un avocat l-a însoţit la aeroport, unde s-a îmbarcat la primul zbor.