Executive MBA Bucharest se află în top trei cele mai bune programe de educație executivă din România și este singurul care beneficiază de tripla-acreditare internațională – EQUIS, AMBA și AACSB.
Programul este recunoscut și apreciat pentru calitatea cursurilor, oportunitățile de networking și profesorii reputați, care predau la unele dintre cele mai prestigioase universități din lume, precum IE – Spania, Frankfurt School of Finance – Germania și Carlson School of Management – USA.
Programul de Executive MBA va incepe în luna noiembrie și se va desfășura pe parcursul a 16 luni, cursurile având loc în București, în regim part-time. Viitorii studenți pot beneficia de o reducere de până la 12.000 de euro din valoarea de 35.000 de euro a școlarizării, prin depunerea aplicațiilor până la data de 15 septembrie 2020.
Prezent pe piaţa românească din 2006, programul de Executive MBA oferit de WU Executive Academy numără peste 400 de absolvenți. Studenții au o medie de vârstă de 36 de ani și o experienţă profesională de 14 ani, dintre care șapte ani petrecuți în poziții de conducere. Aproximativ 40% dintre studenţi îşi schimbă jobul în timpul programului, schimbarea incluzând avansarea în funcţie, în cadrul aceleiaşi companii.