-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialÎn cuştile de la „Zoo” Galaţi sunt cazaţi maidanezi

În cuştile de la „Zoo” Galaţi sunt cazaţi maidanezi

Comisarii de la Garda de Mediu Galaţi au făcut o descoperire halucinantă: în adăposturile de la Grădina Zoologică Gârboavele, situată la 15 km de Galaţi, sunt cazaţi maidanezi! Constatarea fost făcută de comisarii de mediu la un control efectuat recent la grădina zoologică aflată în lucrări de modernizare.

În nota de constatare nr 985/2013, comisarii au menţionat că în fosta cuşcă a vulpilor erau cazaţi 25 de câini fără stăpân: „Parcul Zoo este în proces de modernizare prin mărirea locurilor de cazare a şi promenadă a animalelor din inventar, iar datorită lucrărilor efectuate de constructor prin mărirea perimetrului grădinii şi datorită lipsei gardului din zona extinsă, cât şi a unei porţi de acces a vizitatorilor, curtea a fost invadată de câinii comunitari din zonă, lucru ce poate duce la răspândirea de molime la animalele sălbatice cantonate în parc. Datorită acestui eveniment, administratorul parcului a luat decizia de a aduna câinii comunitari pe care i-a cazat în vechile cuşti (ce erau destinate vulpilor), pentru stoparea stresului animalelor sălbatice de talie mică, cât şi a riscului flagelului de a se îmbolnăvi. În urma inventarierii de către subsemnaţii din cadrul Gărzii de Mediu, au fost găsiţi 25 de câini”, se spune în nota de constatare a Gărzii de Mediu Galaţi.

La Zoo Gârboavele „se aduc câini comunitari”

Există indicii că maidanezii sunt aduşi din Galaţi, fapt menţionat şi în raport, în care se spune că descinderea a fost efectuată „în urma sesizării telefonice prin care a fost înştiinţată Garda de Mediu Galaţi că în incinta Grădinii Zoologice din Gârboavele se aduc câini comunitari şi cazaţi în cuştile rămase libere”. Sesizarea viza faptul că de cazarea câinilor la Zoo nu ar fi străină Paraschiva Vintilă, consiliera preşedintelui CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa. Evident, nu luăm de bună o sesizare, dar nici nu putem ignora unele detalii de notorietate publică. Grădina Zoologică funcţionează în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, care este în subordinea CJ Galaţi. Paraschiva Vintilă e cea care monitorizează stadiul lucrărilor de modernizare de la Zoo Gârboavele şi este cunoscută şi din emisiunile televiziunilor locale ca o militantă împotriva exterminării câinilor fără stăpân. La rândul său, preşedintele CJ Galaţi este cunoscut ca un protector al câinilor fără stăpân. Pe vremea când era şeful secţiei ATI de la Spitalul Clinic de Urgenţă, unii dintre medicii din spital îi reproşau doctorului Bacalbaşa că s-a opus ridicării câinilor fără stăpân şi a înfiinţat în curtea spitalului un padoc în care erau găzduiţi câinii, care deseori ajungeau şi pe holurile de la parterul spitalului. După preluarea mandatului de preşedinte al CJ, Nicolae Bacalbaşa a numit-o consilieră pentru probleme de protecţia animalelor, pe Paraschiva Vintilă.

Soluţie inoperabilă

Pentru intrarea în legalitate, s-a convenit mutarea câinilor. ”Din discuţiile purtate cu administratorul parcului zoo, s-a tras concluzia că aceşti câini vor fi transferaţi la padocurile Serviciului Public Ecosal, în momentul când acestea vor fi gata”, se spune în raport. Dar transferarea câinilor de la Zoo Gârboavele la padocurile Ecosal, „în momentul când acestea vor fi gata”, este iluzorie. În primul rând, pentru că padocurile municipalităţii sunt pline şi de aceea, la Galaţi, colectarea câinilor fără stăpân de pe domeniul public a fost stopată din luna iunie. Primăria intenţionează să construiască un nou adăpost, dar deocamdată proiectul e în fază de intenţie.

Maidanezii atentează la hrana leilor

Câinii fără stăpân ajunşi sau „aduşi”  la Zoo – cum se spune în sesizare – au fost  cazaţi în vechile cuşti, dar au fost şi hrăniţi din proviziile animalelor sălbatice: „Hrana acestor câini se asigură din stocurile primite gratuit de la supermarketuri”, este o altă constatare a comisarilor de mediu.

Grădina Zoologică aflată în Pădurea Gârboavele, la 15 km de Galaţi, este într-un amplu program de modernizare, la finalul căruia animalele vor beneficia adăposturi extinse în locul cuştilor în care erau îngrămădite până acum. Proiectul „Modernizare parc zoo, pădurea Gârboavele” are o valoare totală de 4.291.116 euro, din care 2.562.647 euro este finanţarea europeană, suma de 1.921.985 euro e alocată de Ministerul Mediului, iar cofinanţarea de 640.662 de euro a fost alocată de Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi. Procedurile au fost demarate prin 2007, dar abia după patru ani CJ a încheiat cu asocierea formată din Garden Center Grup SRL Bucureşti şi Tancrad SA Galaţi, contractul nr 5653/16.08.2011, în valoare de 10.384.000, fără TVA. Lucrările au durat mai mult decât se estima, au fost încheiate mai multe acte adiţionale, dar acum se apropie de final, inaugurarea fiind programată pentru primăvara anului viitor. Au fost construite noile adăposturi pentru cazarea celor 133 de exemplare, din 22 de specii de animale. În toiul modernizărilor, nu a fost luat în calcul faptul că prin extinderea suprafeţei grădinii zoologice va trebui şi un gard pe potrivă. Acum, vor trebui alocaţi alţi bani, în afara proiectului, pentru construirea unui nou gard, de peste 800 de metri. Vechiul gard a fost demolat înainte de construirea vechiului gard, iar în locul acestuia a fost improvizată o împrejmuire din plasă de sârmă.

 

Legi încălcate, riscuri asumate

Concluziile comisarilor Gărzii de Mediu se referă la faptul că prin situaţia existentă la Zoo Gârboavele este încălcată legea română, dar şi directiva europeană: „Conform ordinului 742/2004, privind organizarea şi autorizarea grădinilor zoo, capitolul 5 – siguranţa grădinilor zoo şi capitolul 6 – privind bunăstarea animalelor, în grădinile zoo se pot caza numai animale valoroase şi în perfectă stare de sănătate. De asemenea, trebuie respectate normele şi măsurile din Directiva 1999/22/CE”. Potrivit art 22 ordinul 742, grădinile zoo pot găzdui numai animale născute în captivitate. Riscurile sunt ca de la acei câini fără stăpân să se transmită boli către animalele cazate la zoo. În aceste condiţii, există riscul ca deşi se află în program de modernizare, Grădinii Zoologice de la Gârboavele să îi fie suspendată autorizaţia tocmai din cauza unor mărunte încălcări ale legii.

 

 

 

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă