Reprezentanţii Asociaţiei Divers susţin că doar toleranţa nu e suficientă pentru copiii romi.
Pentru a îmbunătăţi educaţia romilor, reprezentanţii Asociaţiei Divers au trimis un memoriu Prefecturii Mureş şi ISJ Mureş, de la care aşteaptă acum un răspuns. Reprezentanţii Divers spun că au constatat multiple deficienţe în ceea ce priveşte educaţia copiilor romi.
„De mai mulţi ani, Asociaţia Divers doreşte iniţierea unui dialog cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş pentru a înţelege strategia instituţiei în ceea ce priveşte educaţia copiilor romi. Am vizat încheierea unui acord de colaborare în vederea îmbunătăţirii situaţiei existente, însă propunerea înaintată în acest sens zace, de trei luni, nesemnată”, spune Roberta Kovari, director în cadrul asociaţiei Divers.
Potrivit acesteia, specialiştii organizaţiei sunt de părere că trebuie luate măsuri urgente pentru eliminarea claselor segregate care există atât în unele şcoli din Târgu Mureş, cât şi în şcoli din judeţ. Kovari susţine că trebuie luate măsuri pentru educarea copiilor romi, şi nu doar pentru tolerarea lor în clase. De asemenea, trebuie făcut ceva şi pentru creşterea numărului cadrelor didactice din rândul acestei etnii, care ar reuşi mult mai bine să se apropie de copii, să le înţeleagă problemele şi să contribuie la educarea lor.