Vechile tradiţii pascale au reuşit să supravieţuiască în perioada comunistă, chiar printre blocurile de beton cu care bolşevicii au populat oraşele din Transilvania şi din Banat şi în ciuda ideologiei oficiale, care propovăduia ateismul.
De asemenea, în satele din zona Munţilor Apuseni, tradiţiile au continuat în ritmul lor ancestral, netulburate de noua orânduire, impusă cu tancurile de ocupanţii sovietici. Personalităţile Clujului îşi amintesc faptul că perioada Paştelui era una a bucuriei.
Sărbătoarea pascală în oraş
Consilierul local din Cluj-Napoca, Ioana Borza, a copilărit în mediul urban. Ea îşi aminteşte entuziasmul cu care participa la vopsirea ouălor de Paşte. ”Totul începea cu culesul frunzelor de ierburi, pentru decorarea ouălor. Căutam ierburi cu frunze cât mai zimţate. Le lipeam de ouăle proaspăt spălate, apoi legam totul în ciorapi vechi, pe care îi puneam în oala cu vopsea, la fiert. Utilizam atât vopsea artificială, cât şi coloranţi naturali, cum ar fi cei din frunzele de ceapă”, spune Ioana Borza. Un alt moment important era dimineaţa primei zile de Paşte. ”Părinţii ne pregătea un lighean cu apă, în care punea o frunză de urzică, un ou alb şi un bănuţ. Noi ne spălam cu acea apă, ca să fim iute ca urzica, curaţi la suflet şi la trup precum oul şi bogaţi”, spune Ioana Borza. În familia sa, în duminica de Paşte, la micul dejun era servită o mâncare specială. Este vorba de papară cu miel. ”Este un fel foarte bun. Eu îl voi pregăti şi în acest an”, a spus Ioana Borza.
Tradiţii din Apuseni
În schimb, Emilia Botezan, şefa Biroului de Relaţii Externe din Primăria Cluj-Napoca, şi-a petrecut copilăria în satul bunicilor săi, Plaiuri, din comuna Petreştii de Jos. ”Pregătirile de Paşte începeau din Duminica Floriilor. Oamenii pregăteau pupurei, adică nişte pâinici cu mai multă drojdie. Erau date de pomană, pentru sufletul morţilor. De asemenea, ei duceau la morminte mâţişori, adică ramuri înflorite de salcie”, spune Emilia Botezan. Ea îşi aminteşte şi de Vinerea Mare. ”Sătenii din Plaiuri aveau turme mari de oi, iar vinerea vindeau mieii. Toată ziua ţipau oile după mieii lor”, mai spune Emilia Botezan. În seara de sâmbătă, oamenii mergeau spre biserică, unde ascultau reculeşi Slujba Învierii, timp în care înconjurau biserica de trei ori. Dimineaţa, copiii se spălau pe faţă într-un lighean în care părinţii lor puseseră un ou roşu şi un bănuţ. Apoi, ieşeau la poartă, unde aşteptau să treacă păcurarul satului, cu turma sa de oi. Copiii dăruiau păcurarului ouă roşii şi păscuţe, un soi de plăcinte pregătite cu caş de oaie. De asemenea, Emilia Botezan îşi mai aminteşte de faptul că la vecernia de Paşte oamenii mergeau la slujbă cu coşul cu ouă roşii, pentru a fi binecuvântate.
Colindatul după ouă
Emilia Botezan îşi mai aminteşte o tradiţie păstrată în satul celeilalte bunici, în Filea de Jos. În ziua de Paşte, copiii din familiile mai sărace mergeau din casă în casă şi salutau gazdele cu ”Hristos a înviat!”. Gazdele răspundeau cu ”Adevărat a înviat!” şi le dăruiau acestor copii ouă roşii ori alte alimente, într-o formă de solidaritate comunitară care datează de la începuturile Creştinismului.
