Klaus Iohannis, președintele României, a anunțat că este nevoie de masive investiții din fonduri guvernamentale, fonduri europene dar și din fondurile promise de SUA pentru realizarea proiectului BRUA, a liniei de cale ferată care să lege Constanța (Marea Neagră) de Gdansk (Marea Baltică) și a rutei europene strategice Via Carpatica, toate considerate a fi obiective strategice în următorii ani pentru România.
„Iniţiativa celor Trei Mări va contribui în perioada post-pandemie la redresarea economică, prin dezvoltarea conectivităţii între statele din regiunea noastră. Obiectivul principal al României este implementarea proiectelor strategice de interconectare, un pas important fiind finalizarea primei faze a proiectului de transport gaze naturale, proiectul BRUA, şi trecerea la implementarea fazei a doua. În domeniul transportului, am ţinut să subliniez importanţa deosebită din punct de vedere economic şi strategic a liniei de cale ferată numită Rail2Sea, care leagă porturile Constanţa şi Gdansk, precum şi a traseului rutier transeuropean Via Carpatia. În pofida dificultăţilor generate de pandemia de COVID-19, apreciez că am avut un Summit bun, în cadrul căruia au fost consemnate progrese importante, fiind totodată conturate liniile principale de acţiune pentru perioada următoare.”, a transmis Klaus Iohannis la finalul Summit-ului organizat de Estonia și care s-a desfășurat în regim de video-conferință.
Inițiativa celor Trei Mări reunește pe lângă România statele Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia şi Slovenia, țări care își propun realizarea în comun a unor investiții menite a sprijini dezvoltarea economică a acestei zone a Uniunii Europene.