Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române le recomandă conducătorilor auto care aleg să se deplaseze pe DN 7 Râmicu Vâlcea – Sibiu să se înarmeze cu răbdare pe zonele unde circulația se desfășoară restricționat.
Între km. 222 și jm 223+600, pe raza localității Balota, se vor executa lucrări de frezare și așternere covor asfaltic, între orele 12:00 – 20:00, iar între km. 184+600 de metri și km. 185+800 de metri, pe raza localității Malu Vârtop (Bujoreni), se vor executa lucrări de refacere a șanțului betonat, între orele 12:00 -18:00, circulându-se pe jumătate de cale în intervale de 15-20 de minute.
Pe segmentul cuprins între km. 229 și km. 236, pe raza localității Câineni, se execută marcaje rutiere pe axul drumului. Circulația rutieră se desfășoară îngreunat pe ambele sensuri de mers și între km. 232+030 și km. 232+500 pe raza localității Câineni, se execută lucrări de reparații la partea carosabilă (cofrare și turnare grindă din beton), între orele 12:00 – 18:00. Traficul va fi dirijat cu piloți de circulație, iar în momentul în care se va turna beton, se va circula pe jumătate de cale.
Polițiștii nu precizează pentru câte zile vor fi valabile aceste restricții de circulație pe segmentele de pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu dar cer conducătorilor auto să respecte semnificația indicatoarelor rutier pentru a se evita blocajele în trafic.