6.1 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialProcurorul Mărgărit a jucat la poker banii pentru flagrant

Procurorul Mărgărit a jucat la poker banii pentru flagrant

UPDATE. Şeful serviciului DIICOT Buzău a declarat, miercuri, că procurorul George Mărgărit, acuzat că a jucat la poker banii destinaţi unui flagrant şi pe numele căruia DIICOT a transmis Parchetului ICCJ o plângere penală, nu a avut abateri disciplinare cât a activat la serviciului teritorial.

„Dumnealui, din data de 1 noiembrie 2013 activează efectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău. Practic s-a adresat cu o cerere secţiei pentru procurori a CSM, aceasta în şedinţa din 22 octombrie, i-a fost admisă cererea de încetare a activităţii la Biroul teritorial DIICOT Buzău. Abatere disciplinară nu a avut, iar orice referinţă la un dosar care îl priveşte pe dumnealui, aflat în lucru, nu poate fi dată publicităţii şi nu putem furniza relaţii despre dosarul penal înregistrat la nivelul altei unităţi de parchet pentru că există riscul afectării anchetei penale”, a declarat şeful DIICOT Buzău, Gheorghe Petroşel.

_ _ _ _ _

Procurorul DIICOT George Mărgărit este cercetat de superiori, pentru că nu a înapoiat 100.000 de lei din fondurile instituţiei. Anchetatorii susţin că acesta a jucat banii la poker online., informează Sursa Zilei.

Procurorul George Mărgărit, de la DIICOT Buzău, trebuia să cumpere, de la o reţea de traficanţi, 7.5 kilograme de haşiş, cu suma de 100.000 de lei.

După ce doi traficanţi au fost arestaţi preventiv, banii urmau să fie înapoiaţi în termen de 14 zile, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Conducerea DIICOT Buzău a declanşat o anchetă internă şi a constatat lipsa banilor şi a unei sume de zece ori mai mare, care provenea din bani indisponibilizaţi în cursul anchetelor penale. Din primele cercetări, Mărgărit ar fi jucat banii la poker.

Citeşte şi: Judecătoarea Antonela Costache, cercetată pentru 160.000 de euro nejustificabili

Şefii procurorului au trimis dosarul la Parchetul General, care îl anchetează, acum, pe George Mărgărit, pentru delapidare. DIICOT Buzău a recuperat 13.500 de euro din prejudiciul produs de magistrat.

De la 1 noiembrie, George Mărgărit a ieşit din structura DIICOT şi a revenit la Parchetul Judecătoriei Buzău, de unde fusese promovat. Transferul s-a făcut la cererea sa, potrivit site-ului Consiliului Superior al Magistraturii.

În 2010, George Mărgărit a fost surprins de poliţişti conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, potrivit unui ziar local. El a fost dus, atunci, la Spitalul Judeţean Buzău, pentru recoltarea de probe biologice, unde a făcut scandal.

Cele mai citite

FIFA s-a răzgândit! Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026 va avea loc în Zurich, cu reprezentanți ai federațiilor

FIFA a decis să modifice formatul tragerii la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026, mutând evenimentul de la o procedură online la o...

Viktor Orban a vorbit despre alegerile din România: „Teren de testare!”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a evidențiat, vineri, în cadrul unui interviu acordat postului public de radio din Budapesta, impactul tehnologiilor moderne asupra campaniilor electorale,...

FCSB, lăudată de greci după remiza cu Olympiakos!

Jurnaliștii greci au apreciat prestația FCSB în meciul terminat 0-0 cu Olympiakos, remarcând mai mulți jucători români, în timp ce Christos Mouzakitis, un puști...
Ultima oră
Pe aceeași temă