Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că va face nominalizările pentru conducerea Parchetului General şi a DNA după ce va discuta cu CSM şi cu preşedintele Traian Băsescu, el arătând că nu va face nominalizări care ar putea fi ulterior respinse de CSM sau de şeful statului, potrivit Mediafax.
„Fac nominalizările după ce discut cu CSM şi cu preşedintele, pentru că altfel nu fac nominalizări ca să propun nişte oameni pe care să-i respingă CSM şi preşedintele. Mi se pare un mod absolut neserios şi iresponsabil de a acţiona”, a spus Ponta.
El a arătat, răspunzând unei întrebări, că după discuţia cu CSM şi cu preşedintele Traian Băsescu nu va mai purta o altă discuţie pe această temă cu liderul PNL, Crin Antonescu.
Ponta a spus că în PSD nu s-a discutat despre numirea procurorilor şefi.
„Nu am discutat aşa ceva, nu se pun procurorii de către PSD sau de către PNL. (…) Mai spun o dată: nu vreau să ne întoarcem la regimul în care procurorii erau puşi politic, ca să îi atace pe alţii sau să protejeze pe alţii. Cei care trebuie să fie la conducerea parchetelor trebuie să cerceteze pe toată lumea care încalcă legea şi trebuie să lase în pace pe toţi cei care respectă legea. Atât”, a spus Ponta.
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) cere preşedintelui şi premierului să revină asupra „declaraţiilor de intenţie” privind numirea şefilor PICCJ şi DNA, întrucât „orice implicare politică a justiţiei, fundamentată pe înţelegeri meschine”, va afecta România pe plan intern şi internaţional.
Asociaţia consideră că afirmaţiile aparţinând, pe de o parte, premierului, iar pe de altă parte, preşedintelui României, „lasă să se înţeleagă faptul că, pentru ocuparea acestor funcţii, nu va fi continuată procedura declanşată – absolut legal – la data de 17 septembrie 2012 de ministrul de justiţie din acel moment, şi nici nu va fi utilizat un alt proces, deschis şi transparent, prin care persoanele ce urmează a fi numite la conducerea Ministerului Public şi a DNA să fie alese dintr-un număr suficient de mare de candidaţi, de o înaltă calitate profesională – aşa cum s-a reţinut şi în Recomandările formulate de Comisia Europeană în ultimul Raport privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, din 30.01.2013”.
Discursul public conduce, în opinia AMR, la concluzia că, în ceea ce priveşte sistemul judiciar, pe segmentul amintit, urmează a se realiza un acord de compromis, ajungându-se la efectuarea unor nominalizări agreate politic, în absenţa oricăror criterii obiective care să se înscrie în spiritul legii, la adăpost de încercările de subordonare a justiţiei.
Citeşte şi Ponta: Nu o iau vicepreşedinte la PSD pe Codruţa Kovesi. Să stea liniştiţi liberalii